x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vouchere de vacanță. Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână

Vouchere de vacanță. Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână

06 Mai 2022   •   14:02
Vouchere de vacanță. Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână
Sursa foto: pixabay.com

Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână, după ce mai mulți angajați din învățământ și spitale au început deja să primească banii pentru voucherele de vacanță.

Cardurile de vacanță pentru 2022 au început să fie încărcate. Voucherele de vacanță vor putea fi folosite numai în România, iar în cazul celor rămase neutilizate din 2019 și 2020, termenul de valabilitate a fost prelungit până în iunie 2022.

„Încă de când Guvernul a anunțat că, în 2022, va emite din nou vouchere de vacanță, am așteptat vestea că românii se vor bucura iarăși de un stimulent financiar important pentru a călători în țară. Sezonul de vară este cea mai aglomerată perioadă pentru turismul românesc și ne dorim să convingem cât mai mulți români să dea o șansă turismului intern. Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână, turiștii deja își fac planuri pentru lunile de vară”, a declarat Ferenc Rigo, CEO al platformei hoteliere online.

Începând din acest an, tichetele de vacanță vor fi disponibile numai pe suport magnetic, pe un card alimentat cu 1.450 de lei.

Perioada de valabilitate a voucherelor emise în 2022 este de un an, însă statul va oferi în mod recurent aceste tichete până în 2026 inclusiv. De aceste vouchere se vor putea bucura salariații din sectorul bugetar, care au început deja să primească sumele pe card, însă și cei din mediul privat pot beneficia de tichete de vacanță, în cazul în care companiile lor iau o decizie în acest sens.

Potrivit unui sondaj de opinie al platformei hoteliere online, 21% dintre respondenți au declarat că nu au mers în vacanță în România înainte de a primi aceste vouchere, în timp ce 84% susțin că au crescut numărul sejururilor pe care le rezervă în decursul unui an datorită acestei măsuri.

×
Subiecte în articol: vouchere de vacanță