x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vremea probabilă 25 septembrie 2008

Vremea probabilă 25 septembrie 2008

25 Sep 2008   •   00:00

În configuraţia câmpului baric deasupra Europei, schimbările ce se vor produce în următoarele două-trei zile constau în extinderea, spre latitudini mai sudice, a maximului barometric ce domină jumătatea de nord şi menţinerea zonelor depresionare în sud, activitatea acestora fiind în diminuare substanţială începând de mâine noapte.



În configuraţia câmpului baric deasupra Europei, schimbările ce se vor produce în următoarele două-trei zile constau în extinderea, spre latitudini mai sudice, a maximului barometric ce domină jumătatea de nord şi menţinerea zonelor depresionare în sud, activitatea acestora fiind în diminuare substanţială începând de mâine noapte. Maximul de presiune va avea o intensificare în partea sudică a Marii Britanii, Danemarca, Ţările de Jos; o slabire în nordul Suediei şi al Norvegiei, în Finlanda, apoi şi în Rusia, unde se va extinde aria ciclonică existentă în nordul extrem al continentului, deocamdată, dincolo de graniţa de uscat a acestuia. Formaţiunile noroase, cu umiditate şi implicit precipitaţii, tind să strângă rândurile şi spre ţara noastră. Mai importante pentru România vor fi cele ce provin din sudul Mării Adriatice, care nu vor reuşi să escaladeze Alpii Dinarici şi nici Munţii Balcani; circulaţia aerului rămâne favorabilă ocolirii acestor obstacole muntoase, pe la sud şi pe la est, şi îmbogăţirii cu umezeală în straturile din imediata vecinătate a solului, de deasupra Mării Negre. (meteorolog Romica Jurca)

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul barometrului, iar înălţimea coloanei de mercur a acesteia variază în strânsă legătură cu starea vremii. Presiunea atmosferică normală este de 760 mm Hg.

Azi (joi):
Presiunea atmosferică va creşte în toate regiunile, mai accentuat în nord-est, unde va avea valori de 761-762 mm Hg.

Mâine (vineri):
Presiunea atmosferică va mai creşte uşor şi va avea valori de 761-762.

BUCUREŞTI


Centru:     max.: 18şC   min.: 10şC
Periferie:     max.: 17şC   min.:  9şC

Azi (joi):
Cerul va fi mai mult noros şi îndeosebi seara şi noaptea temporar va ploua. Vântul va deveni treptat moderat. Presiunea atmoferică va creşte.

Mâine (vineri):
Vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros, iar în cursul zilei vor mai fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului. Presiunea atmosferică va mai creşte uşor. Maxima: 15°C, iar minima: 6°C.

Poimâine (sâmbătă):

Vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Maxima: 18°C, iar minima: 6°C.

LA MUNTE


Azi (joi):
Cerul va fi mai mult noros. Va ploua pe arii relativ extinse în Munţii Banatului şi Carpaţii Meridionali şi local în restul zonei montane. Izolat, în Munţii Banatului, cantităţile de apă pot depăşi 25… 30 l/mp. Îndeosebi în Carpaţii Orientali, la peste 1.800 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în zona înaltă.

Mâine (vineri):
Cerul va fi mai mult noros în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, unde îndeosebi în prima parte a zilei va ploua. În restul zonei montane, înnorările vor fi temporare şi ploile izolate, ziua. În zona înaltă vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales pe creste. Temperatura aerului va continua să scadă uşor.

Poimâine (sâmbătă):

Vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros şi izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.

×
Subiecte în articol: meteo presiunea