Circulaţia aerului în zona ţării noastre, în apropierea suprafeţei solului, dar mai ales în straturile mai înalte ale atmosferei, este şi va rămâne slabă şi în următoarele zile.
Circulaţia aerului în zona ţării noastre, în apropierea suprafeţei solului, dar mai ales în straturile mai înalte ale atmosferei, este şi va rămâne slabă şi în următoarele zile. De aceea, formaţiunile noroase existente şi cele ce vor mai fi generate, fără prea multă umezeală, aşa încât ploile să fie prezente pe arii extinse sau importante cantitativ, vor persista, urmând să-şi schimbe regiunea de persistenţă de la o zi la alta şi de la o noapte la alta. În aceste condiţii, nici variaţiile termice nu vor fi prea importante, majoritatea valorilor – şi maxime, şi minime – fiind apropiate de cele normale pentru această dată. Valori apropiate înseamnă: o parte, egale cu cele normale; altele, uşor mai mici şi restul, uşor mai mari, dar nu cu mai mult de două grade. Ieri-dimineaţă a fost destul de multă ceaţă în Transilvania şi mai puţină în celelalte regiuni, fără vânt, respectiv în Câmpia de Vest, Oltenia şi jumătatea de vest a Munteniei. Şi condiţiile de formare a ceţii, spre sfârşitul nopţilor, se vor menţine, iar repartiţia va fi foarte asemănătoare cu cea din dimineaţa precedentă. Vineri şi mai ales sâmbătă, există posibilitatea pătrunderii unui aer puţin mai rece în Moldova, Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei, iar în celelalte regiuni, în compensare, va avea loc o creştere uşoară de temperatură. În ansamblu, regimul termic va fi unul de toamnă blândă, mult mai bun decât în ultimele două decade ale lunii septembrie. (meteorolog Romica Jurca)
PRESIUNEA ATMOSFERICĂ
Azi (joi):
Presiunea atmosferică va continua să crească de la valori în jur de 761 mm Hg până la valori în jur de 764 mm Hg
Mâine (vineri):
Presiunea atmosferică va mai creşte uşor de la valori în jur de 764 mm Hg până la valori în jur de 766 mm Hg
BUCUREŞTI
Centru: max.: 20°C min.: 10°C
Periferie: max.: 20°C min.: 10°C
Azi (joi):
Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab. Şanse de ploaie nu există absolut deloc. Dimineaţa şi seara, senzaţia de frig va fi amplificată. Presiunea atmosferică va fi în creştere.
Mâine (vineri):
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Ziua, senzaţia de cald va fi una sporită. Presiunea atmosferică va mai creşte uşor. Maxima: 21°C, iar minima: 7°C.
Poimâine (sâmbătă):
Vremea va fi normală termic. Cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab. Maxima: 20°C, iar minima: 7°C.
LA MUNTE
Azi (joi):
Cerul va prezenta unele înnorări şi doar izolat vor fi ploi slabe. Pe văi şi în depresiuni, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.
Mâine (vineri):
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil şi doar, izolat mai este posibil să plouă slab, îndeosebi în Carpaţii Meridionali. Pe văi şi în depresiuni se va produce ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.
Poimâine (sâmbătă):
Vremea se va caracteriza prin valori termice apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Pe văi şi în depresiuni, pe arii restrânse, mai ales dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura aerului nu va avea variaţii importante.
Citește pe Antena3.ro