x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Whatsapp lansează opțiunea de „reacții”

Whatsapp lansează opțiunea de „reacții”

05 Mai 2022   •   20:00
Whatsapp lansează opțiunea de „reacții”

Reacțiile sunt de joi disponibile în Whatsapp. Anunțul a fost făcut de către Mark Zuckerberg, pe conturile sale de socializare.

Deocamdată sunt disponibile doar cinci reacții: inima, fața care râde, fața uimită, fața care cere scuze și cea cu mâinile încrucișate, care, după cum a observat chiar CEO-ul Meta, este un mod de a mulțumi celeilalte părți.

Inserarea unei reacții la un mesaj este foarte simplă, a explicat într-un videoclip Will Carter, director executiv al Whatsapp.

Până acum, utilizatorii au trebuit să introducă un emoji pentru a reacționa la un mesaj, dar acum pot face acest lucru instantaneu, atingând și menținând apăsat mesajul la care vor să reacționeze.

Este un nou sistem de interacțiune cu prietenii de pe Whatsapp: până acum, reacțiile erau prezente aproape peste tot și reprezintă ultima modă pe web pentru exprimarea emoțiilor.

La fel cum s-a întâmplat și în alte situații, implementarea va fi treptată și nu va fi disponibilă pentru toată lumea începând de joi.

În paralel, Whatsapp lucrează și la alte modificări ale aplicației.

×