x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru joi, de Ziua Europei

Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru joi, de Ziua Europei

de Redacția Jurnalul    |    08 Mai 2024   •   20:15
Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru joi, de Ziua Europei
Sursa foto: antena3

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc în instituțiile de cultură din Capitală.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, joi, la ora 11:00, la Muzeul Municipiului București - Casa Filipescu Cesianu va avea loc evenimentul „Împreună suntem mai puternici!".

Muzeul Național al Literaturii Române va găzdui, începând de la ora 18:30, evenimentul „Uniți în diversitate. Scriitori în dialog" - invitați Vasile Emu și Valeriu Nicolae.

Tot de la ora 18:30, la Palatul Șuțu se va desfășura un eveniment de Ziua Europei, parte din seria Conferințelor de joi, organizate de Muzeul Municipiului București și coordonate de dr. Cătălin D. Constantin.

De la ora 19:00, Casa Artelor Dinu Lipatti are în program recitalul „Muzica Europei", susținut de Trio Europa.

Totodată, Teatrul Nottara va organiza atelierul „Integrare, diversitate și unitate prin artă. Valori europene", susținut de actorul Filip Ristovski.

Teatrul Bulandra invită publicul să acceseze prin intermediul social media (canal YouTube, Facebook și Instagram) interviul cu regizorul Beres Attila, director al Miskolc National Theatre – Multiculturalitate și teatrul care unește.

Pe întreg parcursul zilei, Biblioteca Metropolitană București va organiza o suită de manifestări, printre care Atelier de creativitate - audiţie Legenda Europei, Atelier „Europa în imagini şi culori", Atelier cu Puzzle Harta Europei și o prezentare cu ocazia Zilei Europei, Atelier/quiz „Uniunea Europeană şi Capitale europene", Atelier pentru copii - recunoașterea și confecționarea drapelelor țărilor europene, precum și sesiunea de informare și joc interactiv – „Ne plimbăm prin Europa" și expoziția de carte și atelierul de desenat pentru copii cu tema „Pacea în lume".

De asemenea, în intervalul orar 20.00-1.00, Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru, prin grija Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică.

(sursa: Mediafax)

 

×