x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 12 instituţii publice, pe mâna UDMR

12 instituţii publice, pe mâna UDMR

de Gabriela Antoniu    |    21 Ian 2010   •   00:00

UDMR îi va reveni conducerea a peste 12 instituţii publice, Uniunea nefăcând până în prezent nominalizări pentru aceste posturi.



Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor (foto), a declarat ieri că în urma negocierilor cu PD-L Uniunea a obţinut printre altele conducerea unor instituţii precum Garda Financiară, Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Compania Naţională "Apele Române".

Potrivit lui Kelemen Hunor, UDMR a negociat în cadrul coaliţiei de guvernare păstrarea în funcţie a unor conducători de instituţii. Kelemen a spus că astfel de situaţii au fost la Editura Didactică şi Pedagogică, unde Uniunea a obţinut în urma negocierilor păstrarea în funcţie a lui Dane Karoly Andras, care a condus editura din anul 2005, precum şi la Departamentul pentru Relaţii Interetnice, condus de foarte mulţi ani de Marko Attila.

Potrivit unor surse politice citate de Mediafax, UDMR a cerut şi conducerea Tarom, dar solicitarea este încă analizată de ministrul de resort, Radu Berceanu, având în vedere importanţa companiei. "Prima solicitare a Uniunii a fost conducerea unui aeroport internaţional, la care s-a renunţat", au declarat ieri sursele citate.

Deputatul UDMR a negat însă că, potrivit negocierilor, Uniunii i-ar fi revenit conducerea Aeroportului Otopeni şi a Aeroportului Timişoara. "Am avut o negociere cu PD-L, aşa cum era normal, pe instituţii, ministere şi agenţii. Nu s-au terminat negocierile şi, până când nu e semnată hârtia de domnul Marko şi de domnul Boc, suntem în faza de negocieri", a spus el, arătând că discuţiile privind repartizarea funcţiilor vor fi finalizate în această săptămână sau la începutul săptămânii viitoare.

×
Subiecte în articol: politic