x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALDE îşi face propria lege privind parteneriatul civil

ALDE îşi face propria lege privind parteneriatul civil

05 Noi 2018   •   09:28
ALDE îşi face propria lege privind parteneriatul civil
Sursa foto: Marc DOSSMANN

La câteva zile distanţă după ce un grup de parlamentari PSD, USR, PNL şi UDMR au depus o iniţiativă legislativă iniţiată cu independentul Adrian Dohotaru, ALDE a depus propriul proiect de lege privind parteneriartul civil.

Propunerea legislativă, înregistrată la Senat de parlamentarii ALDE Andrei Gerea și Ion Popa, defineşte parteneriatul civil ca fiind „uniunea dintre două persoane de sex diferit sau de același sex prin declararea sa în fața ofițerului de stare civilă în scopul organizării vieții private comune și a gospodăririi împreună”. Iniţiativa nu se referă la posibilitatea adopţiei în cazul cuplurilor de aceaşi sex, deoarece subiectul ar trebui clarificat, dacă este nevoie, în Codul Civil și în legea adopției,conform preşedintelui Consiliului Naţional al ALDE, europarlamentarul Norica Nicolai.

Actul normativ prevede că sunt considerați copii născuți în afara căsătoriei copiii născuți în cadrul parteneriatului civil, precum şi obligaţia partenerilor de a întrețina copiilor celuilalt partener”.

Norica Nicolai a precizat că proiectul depus de cei doi parlamentari ALDE este asumat de partid, dar nu şi de coaliţie.

 

“Noi am depus un proiect, ei un proiect, cu siguranță cele două proiecte vor fi analizate împreună și sper să iasă un proiect bun și acceptabil social”, a declarat Norica Nicolai.

Norica Nicolai spune că forma de parteneriat civil propusă de ALDE în proiectul de lege este foarte folosită în toată Europa

×