x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu: Se fac negocieri pentru o moţiune de cenzură, exploatăm constructiv situaţia din PSD

Alina Gorghiu: Se fac negocieri pentru o moţiune de cenzură, exploatăm constructiv situaţia din PSD

07 Noi 2018   •   12:11
Alina Gorghiu: Se fac negocieri pentru o moţiune de cenzură, exploatăm constructiv situaţia din PSD

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a anunţat miercuri că au loc negocieri în Parlament pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului, dar Opoziţia aşteaptă cel mai bun moment, pentru că ''are un singur glonţ de tras". 

"Este un calcul pe care-l facem în mod constant. Se fac de câteva săptămâni discuţii, negocieri cu toate grupurile parlamentare, cu toţi parlamentarii, care în acest moment şi-au exprimat sau încă nu şi-au exprimat opţiunea de a susţine o moţiune de cenzură. Se va depune, fiind singura posibilitate într-o sesiune, avem un singur glonţ de tras, o singură moţiune de cenzură, se va depune atunci când mizăm pe un număr suficient de voturi pentru ca această moţiune de cenzură să fie un succes. Pentru că dacă nu ne uităm la succesul unei astfel de moţiuni absolut necesară acum, degeaba o depunem", a spus Gorghiu la RFI. 

Parlamentarul liberal a precizat că PSD şi ALDE sunt pe cale să piardă majoritatea în Parlament, iar PNL încearcă că "exploateze constructiv" situaţia din ultima perioadă din PSD. 

"Sunt pe cale să o piardă (n.r. - majoritatea). Ultimele voturi din ultimele săptămâni, cel puţin în Camera Deputaţilor, arată că această majoritate a fost pierdută. Faptul că la două iniţiative - legea offshore şi spălarea banilor - domnul Dragnea a simţit nevoia, în ciuda unui regulament pe care îl avem, să reia votul, până i-a ieşit aşa cum trebuie, arată foarte clar că nu mai are majoritatea în Camera Deputaţilor. Evident că tot acest scandal din interiorul PSD - încercăm să exploatăm constructiv această nemulţumire a unora din PSD, pentru a le arăta că există evident o alternativă la domnul Dragnea, şi anume un nou guvern care să fie un guvern care să satisfacă interesele publice şi nu pe cele personale ale domniei sale'', a arătat Gorghiu. 

Senatoarea PNL a subliniat că liberalii caută momentul favorabil pentru depunerea moţiunii de cenzură. 

"Vom folosi cel mai favorabil context. În momentul în care vom avea un număr de voturi, care să ne dea perspectiva unui succes la această moţiune, o vom depune negreşit, nu va exista sesiune fără moţiune de cenzură. (...) Trebuie să creăm o masă critică pentru promovarea acestei moţiuni, e vital în acest context în care discursul antieuropean al PSD este din ce în ce mai pregnant şi situaţia economică este atât de proastă. Evident că avem obligaţia să generăm un demers care să fie încununat de succes. (...) Eu sper că sfârşitul de an ne va prinde cu o moţiune de cenzură votată de majoritatea din Parlament şi, pe cale de consecinţă, cu un nou Guvern", a mai spus Alina Gorghiu. 

Potrivit acesteia, primul pas este acela de a fi dat jos Cabinetul Dăncilă, iar pasul doi este instalarea unui "guvern profesionist''. AGERPRES

×
Subiecte în articol: alina gorghiu