x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Anastase: Decizia de a limita accesul cetăţenilor la lucrările Camerei, luată în unanimitate

Anastase: Decizia de a limita accesul cetăţenilor la lucrările Camerei, luată în unanimitate

08 Mar 2011   •   15:23

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a afirmat că decizia Biroului Permanent privind restricţionarea prezenţei cetăţenilor la asumarea răspunderii Guvernului pe Codul muncii a fost luată cu unanimitate de voturi şi că Opoziţia nu a avut nicio intervenţie înainte de acordarea votului pe acest subiect.

"Am avut o solicitare din partea Secretariatului General pentru stabilirea modului în care se va desfăşura acest acces. Discuţiile au fost puţine. Mai precis am precizat că noi am stabilit că până în momentul în care nu vom reuşi să fim în situaţia de a asigura securizarea prezenţei, cel mai bun lucru ar fi să nu avem invitaţi. Am supus la vot şi s-a adoptat în unanimitate. (...) Nu a existat nicio intervenţie până la momentul votului. A existat o intervenţie după vot a domnului Nicolăescu chiar precizând că intervine după momentul la care a avut loc votul", a explicat Anastase, potrivit Agerpres

În opinia acesteia, anumiţi oameni sunt "laşi", iar liberalul Eugen Nicolăescu a intervenit pe acest subiect după acordarea votului.

"În momentul în care domnul Eugen Nicolăescu a închis microfonul a spus: asta am spus-o aşa pentru stenogramă. Sunt martori colegii din Biroul Permanent, angajaţi de la secretariatul tehnic", a afirmat Roberta Anastase.

Ea a subliniat că decizia limitării accesului cetăţenilor la lucrările Parlamentului rămâne în vigoare.

×