Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat vineri că în USL nu există o discuţie despre reîmpărţirea ministerelor, punctând că o remaniere guvernamentală poate să survină oricând, însă nici premierul şi nici liberalii nu au în vedere aşa ceva, informează agerpres.ro.
Întrebat dacă discuţiile pe care le-a avut cu premierul Victor Ponta despre strategie şi ministere includ şi o eventuală remaniere, Antonescu a negat.
"Nu, după cum am văzut că şi premierul într-o intervenţie publică a precizat că nu are în vedere o remaniere", a declarat Antonescu într-o conferinţă de presă organizată la Palatul Parlamentului.
El a dezmint informaţiile potrivit cărora în USL s-ar discuta despre o reîmpărţire a ministerelor.
"Nu a existat şi nu există nicio discuţie despre reaşezarea ponderilor, reîmpărţirea ministerelor, 70 cu 30, 48 cu 52, absolut deloc. Tot ceea ce am discutat şi ceea ce ştiu că doreşte să propună premierul sunt nişte completări la protocolul USL de natură, să spunem, organizatorică şi legat de un calendar al obiectivelor, nu doar de guvernare, al obiectivelor care sunt politice şi parlamentare, cum ar fi de pildă regionalizarea, dar nu s-a pus acolo problema să începem să tragem de ministere şi de miniştri iar despre o remaniere premierul ieri a dezminţit", a spus liderul PNL.
Antonescu a subliniat că o remaniere poate să aibă loc oricând, însă a arătat că nici PNL şi nici premierul nu simt această nevoie.
"O remaniere poate să survină oricând, nu este o chestiune care se anunţă cu trei luni înainte, pentru că remaniezi pe cineva atunci când din diverse motive este mai bine ca omul respectiv să fie înlocuit. Deocamdată premierul nu simte o asemenea nevoie, nu are o asemenea situaţie şi nici noi, ca PNL, pentru că la urma urmelor şi noi putem să cerem în ce-i priveşte pe miniştrii noştri la un moment dat o remaniere, dar nu este cazul", a subliniat liderul PNL.