x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Atac la viaţa personală

Atac la viaţa personală

de Gabriela Antoniu    |    16 Noi 2009   •   00:00
Atac la viaţa personală
Sursa foto: Mircea Roşca/Mediafax



Criticat pentru atacul la viaţa perso­nală a liderului PNL, Crin Antonescu, preşedintele Traian Băsescu a încercat ieri să-şi repare gafa impardonabilă făcută sâmbătă la Cluj-Napoca. El a precizat că în declaraţia despre situaţii dificile din familie pe care a făcut-o în dezbaterea cu liderul PNL, Crin Antonescu, s-a referit la cazuri din familia sa, când s-au îmbolnăvit soţia sau una din fiicele sale.

"Recunosc că m-am simţit atacat când Crin Antonescu a făcut referire la femei. Sunt un om care a trăit în casă cu trei femei, care uneori au fost în situaţii dificile. Nu vreau să dezvolt, dar când navigam, am venit dintr-un voiaj, iar Ioana era bolnavă şi am rămas acasă alături de soţia mea. Când s-a născut fiica cea mică, soţia a avut nişte probleme după naştere şi am rămas solidar cu soţia mea, nu am mai plecat în voiaj, am rămas lângă ea", a spus Băsescu, citat de Mediafax. El a mai spus că unui om care a rămas lângă soţie tot timpul, lângă familie, nu i se poate reproşa că promovează femei care nu sunt pe gustul "domnului Antonescu".


"AŢI PROMOVAT FEMEIA CU SUCCES FACIL"
Precizările vin după ce sâmbătă, la Cluj, într-o primă confruntare electorală din această campanie, candidaţii la pre­zi­denţiale Traian Băsescu şi Crin An­to­nes­cu au avut o dispută pe subiectul fe­mei­lor promovate de şeful statului, An­tonescu susţinând că Băsescu a promovat "femeia-obiect", preşedintele re­pli­când că greşeşte în această abordare. Liderul PNL nu a dat nume, dar se putea uşor înţelege că este vorba despre Elena Udrea, Monica Iacob-Ridzi, Sulfina Bar­bu.

"Aţi promovat femeia-obiect, femeia cu succes facil. Aţi vorbit despre pă­să­ri­că, despre o femeie, nu despre un băr­bat. I-aţi smuls telefonul unei ziariste, nu unui ziarist. Aţi invitat pe masă o zia­ris­tă, nu un ziarist", a continuat An­to­nescu, făcând trimitere la incidente în care Traian Băsescu a jignit mai multe jurnaliste.

El a menţionat că aceasta înseamnă "o atitudine nepotrivită faţă de femei", explicând că nu s-a vorbit şi nu s-au trimis nişte mesaje şi nu s-a promovat modelul femeii pe care socie­tatea creşte - "femeia care ţine casa, creşte copii". "Aveaţi la îndemână un asemena model şi îl puteaţi promova mai mult. Este chiar doamna Băsescu", a spus liberalul, precizând că Băsescu putea promova şi "modelul femeii de succes care pe învăţătură face carieră, nu pe tupeu, care câştigă admiraţia prin lucruri care se simt". "Aţi promovat prea puţin modelul ăsta şi din pă­­cate femeile din România nu sunt doar păsărici, ţigănci împuţite şi nici femei cu succes uşor", a adăugat liderul PNL.


BĂSESCU PAREAZĂ CU O GAFĂ

Constatările-reproşuri făcute de Antonescu l-au iritat pe Traian Băsescu, acesta ţinând să spună că Antonescu este misogin, nu el. "Domnule Antonescu, cred că greşiţi în abordarea dumneavoastră, cel puţin în ceea ce mă priveşte. Şi decenţa ar trebui să vă spună că un bărbat care are trei femei în casă le respectă, un bărbat căruia nu i s-a întâmplat nici un incident dramatic în care să-şi lase soţia singură şi să ajungă în situaţii dificile. Vreau să vă corectaţi imediat şi să vă cereţi scuze pentru ce aţi spus. Pentru mine, femeia, orice femeie, e mult mai importantă decât dumneavoastră. Dumneavoastră nu aveţi în societate valoarea unei femei, oricare dintre ele, până şi aceea căreia i-am cerut scuze că am jignit-o, exact pentru că vorbiţi aşa despre femei", a spus Băsescu.


AMINTIREA FLOTEI STÂRNEŞTE REACŢII DURE

Un alt moment al înfruntării în care şeful statului nu s-a mai controlat a fost atunci când Crin Antonescu a făcut referire la dispariţia flotei. Liderul PNL a spus, însă, că vrea să facă o glumă şi i-a amintit lui Băsescu despre declaraţia potrivit căreia va pleca pe mare dacă nu va câştiga alegerile. "Plecaţi pe mare, dar cu ce, că nu mai aveţi flotă", a spus Antonescu. Băsescu a replicat că nu s-a aşteptat niciodată ca liderul liberal să aibă "o abordare securistă", cum au fost cele de după Re­voluţie, când se spunea că el a fost cel care "a furat flota". "Trebuie să dau o explicaţie. Nu există nici un document semnat de Băsescu în care să se fi aprobat vân­zarea unei singure nave. Nu există. Afirmaţia asta o fac la sfârşitul primului mandat şi la începutul celui de-al doilea", a subliniat Băsescu, arătând că brevetul lui este valabil oriunde în lume. "Înseamnă că unii mai au flotă", a parat Antonescu.


CIORBA ADA, REÎNCĂLZITĂ
Crin Antonescu şi Traian Băsescu au avut şi momente cordiale la Cluj, în­căl­zind astfel posibila alianţă la guvernare PNL-PD-L. Surse din staff-ul lui Crin An­to­nes­cu au declarat pentru Jurnalul Naţional că de câteva săptămâni, liderii PD-L sună cu perseverenţă la Crin Antonescu şi la liderii PNL cu propuneri concrete de a se aşeza la masa negocierilor pentru refacerea alianţei între cele două partide, care să propună viitorul Guvern, după alegeri, în orice variantă de câştigător la prezidenţiale. Liberalii nu refuză categoric, secretarul general al PNL, Radu Stroe, ­chiar declarând recent la RFI că: "dacă Mircea Geoană, ajuns preşedinte, nu-l mai doreşte premier pe Johannis, cu siguranţă îl va accepta PD-L". (Adriana Duţulescu)

×
Subiecte în articol: politic