x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Au început alegerile pentru președintele USR PLUS

Au început alegerile pentru președintele USR PLUS

15 Sep 2021   •   10:28
Au început alegerile pentru președintele USR PLUS

Membrii USR PLUS au început să aleagă președintele formațiunii. Votul se desfășoară online, prin intermediul unei platforme securizate. În cursă s-au înscris Dan Barna, Dacian Cioloș și Irinel Darău.

„De astăzi (miercuri - n.r.), USR PLUS își alege președintele. În mod electronic, la distanță și pe bune”, afirmă Claudiu Năsui, care anunță că votul său merge la Dan Barna, „un om responsabil care, cu răbdare și perseverență, ne-a unit și ne-a adus unde suntem azi”.

În cursa pentru președinția USR PLUS s-au înscris trei candidați, respectiv Dan Barna, cu lista „La Guvernare 2024”, Dacian Cioloș, cu lista „Uniţi, reuşim”, precum și Irineu Ambrozie Darău - „Împreună USR-PLUS”.

Lista lui Dan Barna este formată doar din membri USR și pe ea se regăsesc foști miniștri, primari, parlamentari, lideri ai unor filiale importante sau vectori de imagine. Lista are 31 de membri și a fost publicată de fostul ministru Cristian Ghinea, care candidează în echipa colegului său din guvern.

Pe lista lui Dacian Cioloș candidează Anca Dragu, Vlad Voiculescu, europarlamentarii Dragoș Pîslaru și Alin Mituță sau foștii miniștri PLUS din Guvern, Ioana Mihăilă și Ciprian Teleman.

Mai mulți lideri au USR PLUS au anunțat „a treia cale”, al cărei lider este senatorul de Brașov Irineu Ambrozie Durău. Pe listă se regăsesc membrii și de la USR și de la PLUS, printre care Allen Coliban, primarul din Brașov, Cătălin Teniță, apropiat de Dacian Cioloș, europarlamentarul Nicu Ștefănuță sau deputatul Mihai Polițeanu.

Potrivit statutului formațiunii, președintele USR este ales prin votul universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al membrilor USR, pentru un mandat de 4 ani.

Votul se desfășoară online, prin intermediul unei platformei securizate, în două tururi, dacă niciunul dintre candidați nu reușește să obțină peste 50% din voturi în primul tur. Turul 1 – start vot 15 septembrie 10:00, stop vot: 22 septembrie 10:00, iar turul 2 – start vot: 23 10:00, stop vot: 30 septembrie 10:00.

Rezultatul votului online va fi validat de congresul USR PLUS care are loc în weekendul 2-3 octombrie, la Romexpo, în București. În cadrul congresului, delegați ai filialelor din toată țara vor alege și membrii Biroul Național al USR PLUS care asigură conducerea executivă a partidului alături de președinte.

În luna mai 2021, USR și PLUS au fuzionat după ce în ultimii ani cele două partide conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș au participat ca o alianță la toate scrutinele electorale: alegeri europarlamentare, prezidențiale, locale și parlamentare.

Conducerea partidului este asigurată de cei doi copreședinți Dan Barna și Dacian Cioloș și de Biroul Național Reunit format din liderii liderii USR PLUS.

Din partea USR din Biroul Național Reunit fac parte: Claudiu Năsui, Stelian Ion, Iulian Bulai, Nicu Ștefănuță, Cristina Prună, Allen Coliban, Cristian Seidler, Liviu Mălureanu, Cătălin Drulă, Tudor Benga, Silvia Dinică, Cătălin Stancu, Ana Ciceală, Teodora Stoian, Diana Mureșan, Cristian Alin Moș, Andrei Corbu, Mihai Goțiu, Elek Levente, Radu Mihail, Ștefania Petre, Vlad Botoș, Ionuț Moșteanu, Anca Sawaya.

Din partea PLUS din Biroul Național Reunit fac parte: Monica Berescu, George Cățean, Anca Dragu, Victor Giosan, Andrei Lupu, Alin Mituța, Oana Țoiu, Dragoș Tudorache, Oana Ursache, Vlad Voiculescu, Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Sergiu Hossu, Ciprian Teleman și Ioana Mihăilă.

Partidul este reprezentat de 8 europarlamentari, 80 de parlamentari, iar la alegerile locale din 2020, USR PLUS a câștigat primăriile marilor orașe din țară - Timișoara, Alba Iulia, Brașov, Bacău, Sectoarele 1 și 2 din București, Câmpulung Muscel și a obținut peste 1200 de mandate în consilii locale și peste 100 de mandate în Consilii Județene.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: usr plus