x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică AUR sesizează Consiliul Concurenței pentru că PSD și PNL au decis comasarea alegerilor

AUR sesizează Consiliul Concurenței pentru că PSD și PNL au decis comasarea alegerilor

de Redacția Jurnalul    |    06 Mar 2024   •   12:15
AUR sesizează Consiliul Concurenței pentru că PSD și PNL au decis comasarea alegerilor
Sursa foto: Lucian Alecu

Alianța pentru Unirea Românilor a sesizat Consiliul Concurenței pentru practicile neloiale făcute de PNL și PSD „în privința alegerilor, care ar fi trebuit să fie libere și democratice”.

„În fapt, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă vor să facă monopol pe țară. Cele două partide au decis să participe împreună la alegeri, iar, pentru ca monopolul să fie garantat, au decis devansarea prezidențialelor, dar și comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, în ciuda deciziilor CCR care spun clar că aceste proceduri sunt neconstituționale. Prin comasare și devansare, Ciucă și Ciolacu vor să elimine concurența, în contextul în care partidele mici, dar și candidații indepndenți nu vor avea timpul necesar să strângă semnături și bani pentru campanie”, transmite AUR.

Reprezentanții Alianței pentru Unirea Românilor susțin, în sesizarea depusă la Consiliul Concurenței, că, „făcând uz de poziția lor dominantă pe piața din România, aceste persoane au întreprins, într-o manieră abuzivă și concertată, acțiuni neloiale al căror unic scop a constat în concentrarea puterii, cu grav impact asupra mediului concurențial”.

AUR afirmă că, după cum rezultă din prevederile Legii nr. 11/1991 și Legii nr. 21/1996, intră în sfera atribuțiilor de control și aplicare a sancțiunilor ale Consiliului Concurenței.

„Cu toate acestea, după cum veți constata, Partidul Social Democrat (în continuare, PSD) și Partidul Național Liberal (în continuare, PNL) au intrat într-o înțelegere al cărui scop determinant este reprezentat de restrângerea și denaturarea concurenței prin crearea unor condiții avantajoase pentru aceste partide, concomitent cu stabilirea unor condiții dezavantajoase pentru celelalte partide politice, fiind creat, astfel, un dezechilibru semnificativ pe piața electorală din România.
Conivența acestor două partide a dat naștere unei situații monstruoase, de acaparare a puterii de stat și de menținere forțată a acesteia, într-un stil pur totalitar, care constă în exercitarea într-o manieră abuzivă a majorității, concretizată prin instituirea, interpretarea și aplicarea unor norme legale exclusiv în interesul acestora, în dauna celorlalte partide și a cetățenilor români, în ansamblu”, potrivit comunicatului de presă.

Liderii AUR arată că, în acest sens, „de la momentul punerii în aplicare a voinței PSD și PNL de acaparare a puterii, guvernele conduse de membri ai acestor partide și parlamentarii acestora au procedat la adoptarea de acte normative și administrative care au restrâns drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români și i-au împovărat și mai mult pe aceștia”.

„De asemenea, au condus un atac susținut asupra celorlalte partide și asupra susținătorilor acestora, iar, într-o manieră care amintește de perioada comunistă, i-au intitulat pe aceștia ca fiind „extremiști” și că doar colaborarea PSD-PNL va salva România de la „valul extremist” cu care țara se confruntă, ignorând cu seninătate că ele reprezintă, în fapt, cauza problemelor economice și sociale din România – urmare a normalizării furtului și corupției generalizate. Aceste acțiuni planificate ale PSD și PNL nu reprezintă altceva decât o practică concertată a acestor partide, sancționată legal, de denaturare a concurenței și de împărțire a pieței electorale”, se arată în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: aur alegeri consiliul concurenţei