x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică AUR a decis să-l susţină în continuare pe Călin Georgescu la prezidenţiale

AUR a decis să-l susţină în continuare pe Călin Georgescu la prezidenţiale

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2025   •   19:45
AUR a decis să-l susţină în continuare pe Călin Georgescu la prezidenţiale

Consiliul Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, ca, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidenţiale, partidul să-l susţină în continuare pe Călin Georgescu.

Potrivit unui comunicat al formaţiunii, AUR s-a reunit miercuri în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Naţional de Conducere.

"În privinţa alegerilor prezidenţiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituţional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidenţiale. Totodată, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidenţiale, membrii AUR reuniţi în şedinţa CNC au reiterat poziţia partidului de a susţine voinţa exprimată de români la alegerile din 24 noiembrie, şi anume de susţinere a domnului Călin Georgescu", a transmis AUR.

Formaţiunea precizează că "voci individuale care ies în spaţiul public nu reprezintă poziţia AUR, aceste persoane exprimându-se doar în nume personal".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: aur calin georgescu prezidentiale