x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu a votat: "Românii îşi vor exercita suveranitatea în interesul lor"

Băsescu a votat: "Românii îşi vor exercita suveranitatea în interesul lor"

22 Noi 2009   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a votat la Colegiul economic "A.D.Xenopol" din Capitală. Băsescu a venit însoţit de soţia şi cele două fiice ale sale. Dintre acestea, însă, numai cea mică a votat la colegiul Xenopol.





"Este unul din cele mai importante scrutinuri, pentru că astăzi românii au puterea de a spune şi Parlamentului cum să funcţioneze şi îşi pot alege şi preşedintele. Este un exerciţiu de putere excepţional şi am convingerea că românii îşi vor exercita suveranitatea în interesul lor" a spus preşedintele , la ieşirea din cabina de vot.

Votul lui Traian Băsescu nu a fost lipsit de incidente, anunţă Antena3. La ieşirea din secţia de votare, mulţimea a început să scandeze "Băsescu, preşedinte", deşi acest lucru este considerat a fi campanie electorală şi este interzis în perimetrul secţiilor de votare. (V.A.)

×
Subiecte în articol: alegeri 2009