Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, în această dimineaţă, Institutului Naţional de Expertize Criminalistice un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.
Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, Traian Băsescu a solicitat, în cursul dimineţii de luni, Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă imaginile din campania electorală din toamna anului 2004, de la Ploieşti, difuzate de ziarul "Gardianul" şi preluate de posturile TV, conţin urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.
"Solicitarea a fost făcută în baza dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertize Criminalistice aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 441/C/1999, conform cărora: «La cererea birourilor notariale şi a instituţiilor publice şi private se pot întocmi avize de specialitate, cu aprobarea directorului Institutului sau a şefului laboratorului interjudeţean»", se mai arată în comunicat.
Cotidianul "Gardianul" a publicat, joi seară, o filmare în care preşedintele Băsescu pare că ar fi lovit un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea TV, întrebat cum comentează filmul, că se va uita la imagini şi va da o explicaţie publică, după care a spus: "Nu ştiu dacă acel copil nu a vorbit urât femeii".
"Vă asigur că o să mă uit şi o să vă dau o explicaţie. Dar zice copilul ceva? A spus ceva urât?", a spus Băsescu, întrebat despre filmuleţ. "Poate m-a înjurat", a adăugat Băsescu.
Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la sediul său de campanie, că niciodată în viaţa lui nu a lovit vreun copil, al său sau al altora, susţinând că s-a ajuns "prea departe cu campania murdară" şi că acest lucru"arată disperare".
Întrebat dacă imaginile reprezintă un trucaj şi cum va demonta înregistrarea, Băsescu a răspuns: "Eu am văzut deja demontată scena pe un calculator, probabil că mâine o să o vadă şi publicul", relatează Mediafax.
Băsescu a continuat arătând că "mâine" va fi dată publicităţii o "demonstraţie" în acest sens făcută "de un specialist".
Sâmbătă, Traian Băsescu a anunţat, la sediul său de campanie, că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru "minciună şi trucarea unor filmări" şi a întrebat conducerea ziarului de ce nu a făcut o expertiză a filmului.
Citește pe Antena3.ro