x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Dacă ne luăm după doi politicieni, România va prelua preşedinţia UE cu un preşedinte şi un premier acuzaţi de înaltă trădare

Băsescu: Dacă ne luăm după doi politicieni, România va prelua preşedinţia UE cu un preşedinte şi un premier acuzaţi de înaltă trădare

18 Dec 2018   •   11:02
Băsescu: Dacă ne luăm după doi politicieni, România va prelua preşedinţia UE cu un preşedinte şi un premier acuzaţi de înaltă trădare
Sursa foto: DIANA OROS

Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat marţi ipoteza în care, după prim-ministru, confruntat deja cu o plângere penală pentru înaltă trădare, şi şeful statului ar putea avea pe numele său o astfel de cerere în justiţie.

În acest context, Băsescu se întreabă cum arată România privită din exterior, mai ales în contextul preluării preşedinţiei Consiliului UE la 1 ianuarie.

"Când ţara ajunge pe mâna unor politicieni de proastă calitate... Unul care se autointitulează a fi lider al Opoziţiei şi viitor prim-ministru face plângere penală şi îl acuză pe premier de înaltă trădare. Un altul, care este lider al alianţei de guvernare, cere să se facă plângere penală împotriva preşedintelui României şi îl acuză de înaltă trădare. Să ne imaginăm... Dacă ne luăm după cei doi politicieni, România va prelua preşedinţia UE cu doi oameni cheie, preşedinte şi premier, acuzaţi de înaltă trădare", a scris Băsescu, pe Facebook.

El se întreabă, în aceste condiţii, ce mesaje transmit către guvernele lor ambasadorii acreditaţi la Bucureşti.

"După astfel de declaraţii publice, făcute de oameni aflaţi la vârful statului român, vă imaginaţi ce mesaje transmit către guvernele lor ambasadorii acreditaţi la Bucureşti? Dar cum arată România privită din exterior vă puteţi imagina?", a mai scris Traian Băsescu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Traian Băsescu