Preşedintele sărbătoreşte Ziua Armatei în judeţul Satu-Mare, în oraşul Carei. Traian Băsescu a afirmat că Armata Română "contribuie la construcţia prestigiului României de astăzi", făcându-şi datoria în lupta contra terorismului, şi "face ca angajamentele politice să fie transpuse în practică".
Şeful statului a spus că Armata Română este "o armată care s-a dedicat în toată istoria ei naţiunii, poporului român şi interesului naţional".
El a continuat spunând că această armată îşi salută cu respect veteranii, rezerviştii, ofiţerii în retragere şi civilii, pe care îi salută "cu tot respectul".
"Armata contribuie la construcţia prestigiului României de astăzi, e o armată care nu s-a oprit la frontierele statului român şi astăzi contribuie, în afara frontierelor ţării, la lupta împotriva terorismului. E o armată care îşi face, în prezent, datoria în Africa, în Balcani şi în Afganistan", a spus Băsescu.
El a menţionat că armata care şi-a făcut datoria în Irak a trecut din nou pe sub Arcul de Triumf. "E o armată care nu e numai o armată a poporului, ci este una a Europei, a NATO, nu îi slujeşte numai pe români, acţionează în numele libertăţii. E o armată care devine tot mai modernă şi adaptată vremurilor de astăzi, de la armata de neprofesionişti s-a trecut la una de profesionişti ai libertăţii, ai apărării drepturilor omului cu arma în mână", a adăugat şeful statului, citat de Mediafax.
Băsescu a mai spus că Armata Română "face ca angajamentele politice să fie transpuse în practică". "E o armată pe care noi toţi, românii, avem obligaţia să o respectăm şi să o cinstim", a încheiat el.
Citește pe Antena3.ro