Preşedintele Traian Băsescu a anunţat aseară, după o întâlnire la Cotroceni cu premierul Boc, miniştrii care au ca sarcină implementarea legii privind pensiile speciale (Apărare, Interne, Muncă, Justiţie şi Finanţe) şi cu şefii SRI şi SIE, că Executivul va emite o ordonanţă de urgenţă prin care va prelungi termenul de recalculare a pensiilor militare până pe 31 decembrie 2011.
Şeful statului a mai anunţat că totodată Guvernul va emite o nouă hotărâre de Guvern care să ţină cont de elementele invalidate de ÎCCJ în cazul HG 735/2010. Băsescu a spus că decizia ÎCCJ nu se referă la declararea ca ilegală a recalculării pensiilor, ci la unele prevederi aplicabile pensionarilor, precum obligaţia de a aduce unele adeverinţe şi a acuzat o manipulare şi "o minciună promovată" de trusturile de presă, cărora li s-au alăturat în mod regretabil şi politicieni, dar şi militari, care au dat "cinstea pe ruşine".
Traian Băsescu i-a apărat pe premierul Emil Boc şi pe ministrul Apărării Gabriel Oprea, responsabilii pentru haosul recalculării pensiilor militare, spunând că "ceea ce a suspendat ÎCCJ stabilea metodologia adică pensionarul trebuie să meargă să îşi aducă adeverinţă. Această hotărâre este suspendată". "Împreună cu participanţii la discuţii în vederea găsirii unei soluţii, am stabilit următoarele măsuri: Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă de prelungire a termenului de calculare până la 31.12.2011. Pensiile recalculate şi comunicate pensionarilor militari rămân valabile. Atât cele care au crescut cât şi cele care au scăzut. Pensionarii militari cărora li s-au recalculat pensiile, începând cu februarie vor primi pensia din decembrie 2010 şi diferenţa corespunzătoare sumei primite în ianuarie. Guvernul va emite o nouă hotărâre de aplicare a Legii 119/2010 care să ţină cont de elementele invalidate în hotărârea 735. Se va crea un alt mecanism de strângere a datelor", a explicat şeful statului.
Băsescu a dat vina pe "clasicii" moguli pentru campania de presă privitoare la scandalul recalculării pensiilor militarilor. "Fac câteva observaţii legate de campania care s-a desfăşurat legat de acest subiect. Este evident pentru mine că după ce cele două trusturi de presă, ale lui Vîntu şi Voiculescu au avut o importantă contribuţie de a ţine naţiunea dezbinată într-o perioadă de criză, acum au încercat acelaşi lucru şi cu militarii", a spus Băsescu. "Aceşti domni încearcă să blocheaze un proces în care militarii cu carieră completă câştigă la pensie", a adăugat el.
Totodată, Băsescu a atacat şi anumite categorii de militari, despre care a spus că au beneficiat de privilegii, în detrimentul altora, dând exemplu celor care "nu şi-au făcut din cariera militară o carieră completă, dar au primit un miliard de lei la trecerea în rezervă. Nu putem renunţa la acestă lege pentru că ea creează condiţii pentru ca tinerii să intre şi în sistemul de pensii private. E obiectivul nostru ca militarii să beneficieze şi de sistemul privat de pensii". "Asta-i viaţa! În democraţie trebuie să iei măsuri în favoarea majorităţii", a mai spus Băsescu.