Preşedintele Traian Băsescu îi solicită premierului Victor Ponta să opereze vineri modificările la Codul de procedură penală prin ordonanţă de urgenţă, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Potrivit Antena3, premierul Ponta a declarat că nu a primit nicio solicitare din partea Președinției.
'Preşedintele României îi cere prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, să opereze astăzi (n.r. vineri), prin ordonanţă de urgenţă a Guvenului, modificările la Codul de procedură penală solicitate, încă din luna septembrie a anului trecut, de preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), doamna Livia-Doina Stanciu, şi de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), doamna Laura-Codruţa Kövesi', se arată în comunicatul Președinției.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că îşi asumă promulgarea Codului de procedură penală şi eroarea că nu a înţeles articolul 140 din respectivul act normativ, referitor la interceptări, şi a subliniat că premierul Victor Ponta poate să corecteze acest lucru.
Preşedintele a susţinut că în cazul în care premierul Victor Ponta nu face modificările necesare articolului 140 din Codul de procedură penală, atunci şeful Executivului devine 'scutul oamenilor corupţi'.
Anterior, şeful statului i-a transmis premierului o scrisoare în care i-a solicitat, în baza articolului 80 aliniatul 2 din Constituţie, ca Guvernul să adopte o ordonanţă de urgenţă prin care să modifice dispoziţiile Codului privind procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică.
Victor Ponta a precizat joi că ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, va centraliza vineri propunerile venite de la CSM cu privire la Codul de procedură penală, urmând ca acestea să fie discutate miercuri în şedinţa de guvern. El a explicat astfel motivele pentru care nu a luat în calcul o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului de procedură penală: 'Pentru că ordonanţe de urgenţă în cazul modificării Codului penal şi Codului de procedură penală nu a dat nimeni din 2009 încoace şi Codul făcut de dl Boc şi de dl Predoiu şi promulgat de dl Băsescu cred că nu trebuia să aştepte ultima zi ca să spună că nu este bun. Dacă l-au făcut pentru corupţi, trebuie să spună dl Băsescu.'