x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu Interesat de mersul uninominalului

Băsescu Interesat de mersul uninominalului

26 Sep 2008   •   00:00

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, a declarat că preşedintele Băsescu s-a interesat joi seară la Cotroceni despre cum decurge organizarea alegerilor în sistem uninominal.



Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, a declarat că preşedintele Băsescu s-a interesat joi seară la Cotroceni despre cum decurge organizarea alegerilor în sistem uninominal.
Mihai Voicu a făcut declaraţia în acest sens după ce, joi seară la Palatul Cotroceni, după depunerea jurământului de către noul ministru al Muncii, preşedintele Traian Băsescu a purtat o discuţie cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, fiind chemat la un moment dat să li se alăture şi ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu. “I-am comunicat preşedintelui că nu există nici un fel de risc ca Guvernul să piardă procesul intentat de PRM pe suspendarea Hotărârii de Guvern privind colegiile uninominale şi nu există nici riscul de a pierde procesul pe fond, iar noi avem convingerea că alegerile se vor desfăşura la 30 noiembrie în sistem uninominal”, a declarat Mihai Voicu pentru Mediafax. Surse care au participat la evenimentul de la Palatul Cotroceni au precizat, de asemenea, pentru Mediafax  că, în discuţie, preşedintele i-a solicitat premierului să ia toate măsurile pentru ca aplicarea votului uninominal să nu fie pusă în pericol în vreun fel.

×
Subiecte în articol: politic