x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Niciodată nu mi-a dat prin cap să-mi abandonez mandatul

Băsescu: Niciodată nu mi-a dat prin cap să-mi abandonez mandatul

18 Sep 2014   •   08:30
Băsescu: Niciodată nu mi-a dat prin cap să-mi abandonez mandatul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat aseară, în cadrul unei emisiuni la TVR, că nu a acceptat niciodată ideea să-şi abandoneze mandatul.

"Niciodată nu mi-a dat prin cap şi nu am acceptat ideea să-mi abandonez mandatul, pentru că e ruşinos ca un şef de stat să îşi abandoneze mandatul fără motiv. Dacă face o greşeală prin care încalcă legea, prin care se face de râs în faţa naţiunii, e bine să lase locul liber. Dar în afara acestor condiţii extrem de dificile, un preşedinte trebuie să-şi ducă crucea. Pentru că preşedinţii, mai ales în perioade dintr-acestea, cu criză economică sau cu criză de securitate, cum avem acum, nu sunt cu obligaţii facultative, au obligaţiile constituţionale şi nu trebuie să te învingă situaţia, trebuie să treci şi peste criza economică, şi peste criza de securitate, punându-ţi ţara în locul în care trebuie să fie", a spus şeful statului.

Traian Băsescu a precizat că a anunţat o singură dată că va demisiona din funcţie în 2007.

"Am folosit acest anunţ al demisiei o singură dată, când ştiam sigur că referendumul este o catastrofă pentru cei care o fac. În 2007, când se aliaseră, iarăşi, toate partidele şi au votat suspendarea mea în Parlament. Înainte de vot, am avut impresia că îi mai pot opri, dând semnalul: 'Îmi dau demisia, în cinci minute', am spus, 'dacă se votează suspendarea'. Asta tradus pentru politicieni trebuia să fie: 'Băieţi, aveţi un candidat care să mă poată bate? Că vă bat în alegeri prezidenţiale'. Nu am reuşit să-i conving să renunţe la vot cu acest mesaj. (...) Ştiam că nu avea nimeni la ora aceea un candidat care să mă poată bate. Ca dovadă, şi referendumul l-am câştigat atunci cu aproape 80%", a mai spus Traian Băsescu.

×