Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, a declarat că solicitările şefilor DNA, DIICOT, IGPR privind resursele pentru dotarea în vederea interceptării comunicaţiilor arată că aceştia sunt ahtiaţi după putere şi ar trebui să plece din funcţii şi că, în opinia sa, ar fi trebuit să ceară Parlamentului crearea unei autorităţi civile neutre în domeniu sau realizarea unei structuri similare în cadrul Parchetului General.
"Toate aceste instituţii sunt bugetare. Deci, discutăm de lideri ai acestor instituţii care sunt bugetari, ce-i drept, extraordinar de bine plătiţi şi care vor să acumuleze putere, pentru că cine are informaţia are putere. Cine are informaţia se duce în faţa unui politician şi îi spune: 'hă, hă, hă, domnu' ştim noi'. Exact cum făceau securiştii înainte de Revoluţie. (....) Eu i-aş da afară, dacă aş fi preşedintele României, pe toţi cei care au cerut astăzi aparatură şi bani în plus", a declarat Traian Băsescu miercuri seară, la România TV, răspunzând unei întrebări cum vede solicitările venite din partea şefilor DNA, DIICOT, IGPR în urma deciziei CCR privind neconstituţionalitatea unor reglementări referitoare la realizarea activităţilor de supraveghere tehnică.
Întrebat dacă se referă şi la procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, fostul şef al statului a răspuns: "Nu ştiu cine...că eu am fost în avion, dar toţi sunt nişte bugetari ahtiaţi după putere, indiferent cine a cerut".
"Toţi aceşti bugetari trebuiau să spună: 'ne adresăm Parlamentului să creeze o autoritate civilă neutră de supraveghere a interceptării comunicaţiilor'. Dar s-au repezit bugetarii să ne spună ce dezastru avem, 'vrem aparatură, vrem echipamente, vrem tot ce ne trebuie'. În loc să pună problema: 'în ţară există echipamentele, problema este cine le controlează'. Este momentul în care putem crea autoritatea naţională de interceptare care să nu mai fie o instituţie militarizată, ci una pusă sub control civil", a spus Băsescu.
El a adăugat că pe aceeaşi temă se poate imagina, în afara variantei unei autorităţi civile, şi una a unei structuri subordonate Parchetului General.
"Nu ştiu de ce aceste două direcţii autonome ale Parchetului General, DNA şi DIICOT, nu au spus 'trebuie să avem la Parchetul General echipamente care să ne deservească pe toţi'. Vă dau o altă variantă decât la ce am spus cu o autoritate civilă. Uitaţi-vă că fiecare şef de instituţie, bugetar, vrea putere. (...) Oamenii ăştia nu mai au ce căuta în funcţii în fruntea instituţiilor statului (...) Aceşti oameni trebuie să plece, s-au îmbolnăvit de putere", a spus preşedintele MP.
Băsescu a mai spus că în urma deciziei CCR "nu se dărâmă toate dosarele şi nu cad toţi infractorii", având în vedere că interceptările din dosare sunt doar unul dintre elementele de probă într-o anchetă penală. "Interceptările sunt vorbe, procurorul trebuie să aşeze peste vorbe fapte ale celui pe care-l acuză. Deci, vor fi utilizate interceptările în continuare", a mai declarat liderul MP.
DIICOT va solicita Ministerului Justiţiei promovarea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a Legii 508/2004 prin care va solicita înfiinţarea serviciului tehnic al Direcţiei, având în vedere decizia CCR privind neconstituţionalitatea unor reglementări privind realizarea activităţilor de supraveghere tehnică, potrivit unui comunicat al instituţiei remis, miercuri, AGERPRES.
"Aceste măsuri presupun un efort bugetar de peste 20.000.000 de euro, această sumă fiind susţinută la acest moment doar de sumele utilizate de alte unităţi specializate de parchet în acelaşi demers, sumele absolute putând fi precizate numai după un calcul judicios efectuat împreună cu specialiştii în domeniu", potrivit comunicatului DIICOT.
IGPR a informat, printr-un comunicat transmis miercuri seară AGERPRES, că urmare a deciziei CCR, pentru realizarea supravegherii tehnice în noul context legislativ se impune suplimentarea structurii organizatorice a Poliţiei Române cu 1.000 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie, precum şi rectificarea bugetului instituţiei cu aproximativ 30 de milioane de euro.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat miercuri, într-un interviu acordat AGERPRES, referindu-se la decizia CCR privind interceptările, că orice sprijin tehnic trebuie să fie acordat doar de procurori, poliţişti sau companiile de telecomunicaţii şi că, pentru a face faţă acestei situaţii, este nevoie de resurse umane şi tehnice suplimentare.