x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Blaga, despre înscrierea lui Boc în Fundaţia Mişcarea Populară: Sper să nu se fi înscris într-o fundătură

Blaga, despre înscrierea lui Boc în Fundaţia Mişcarea Populară: Sper să nu se fi înscris într-o fundătură

09 Feb 2014   •   15:52
Blaga, despre înscrierea lui Boc în Fundaţia Mişcarea Populară: Sper să nu se fi înscris într-o fundătură
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Președintele PDL, Vasile Blaga a comentat gestul lui Emil Boc, fostul președinte al partidului, de a se înscrie în Fundația Mișcarea Populară. Blaga a spus că nu trebuie acordată prea multă importanță acestui demers. "Sper să nu se fi înscris într-o fundătură. E problema domnului Boc”, a declarat Vasile Blaga la Digi24.

"Dl. președinte Boc s-a înscris într-o mișcare. Cât de populară este ea, apreciați dumneavoastră”, a spus Vasile Blaga, care a precizat că la mitingul PDL de ieri din Capitală au participat 15.000 de persoane, „adevărații PDL-iști”.

Vasile Blaga a precizat că a aflat de la televizor despre această decizie a lui Emil Boc și nu au avut anterior discuții pe această temă.

Totuși, președintele PDL a recunoscut că nu sunt incompatibilități între a fi membru PDL și primar din partea PDL, pe de o parte, și a face parte dintr-o fundație, pe de altă parte, arătând că și primarul Aradului, Gheorghe Falcă, este de anul trecut înscris în Fundația Mișcarea Populară.

Întrebat dacă Emil Boc ar putea fi exclus din PDL, Vasile Blaga a subliniat că nu a fost niciodată adeptul excluderilor, în afara unor situații extreme.  Liderul PDL a cerut să nu i se dea gestului lui Emil Boc o importanță mai mare decât o are. „Îl privește!” a spus Vasile Blaga, dar a admis că aceste aspecte vor fi luate în discuție în forurile de conducere ale partidului.

×