x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Boc vrea vot de încredere

Boc vrea vot de încredere

de Adriana Duţulescu Publicat la 13 Aug 2010 00:00 Modificat la 13 Aug 2010 00:00

Duminică expiră termenul dat de preşedintele Băsescu democrat-liberalilor pentru a organiza acel Colegiu Director în care Adriean Videanu ar fi trebuit să fie înlăturat din funcţia de prim-vicepreşedinte şi în care o nouă echipă de prim-vicepreşedinţi, agreaţi de Palatul Cotroceni, ar fi trebuit să fie instalată în coastele lui Emil Boc, pentru a conduce partidul în locul actualilor lideri, ocupaţi cu guvernarea. Însă liderii PDL s-au făcut că plouă, sau mai bine zis că e soare, şi au făcut uitat Colegiul. Ministrul Videanu a plecat chiar şi din ţară, undeva prin Sardinia, gândindu-se probabil că nu poate fi mazilit în absenţă. Astfel, ministrul Economiei rămâne pe poziţia de prim-vicepreşedinte al partidului şi gruparea BVB mai câştigă o rundă în meciul cu Traian Băsescu. Premierul Boc are acum nevoie de sprijinul celor trei lideri - Blaga, Videanu şi Berceanu - pentru a-şi asigura liniştea în perspectiva unei moţiuni de cenzură. În loc de şedinţa Colegiului Director, luni va avea loc la Palatul Parlamentului o întâlnire a premierului cu parlamentarii PDL, în care premierul va cere să i se dea un vot de încredere pentru următorii doi ani.

×
Subiecte în articol: politic