x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bode explică modul în care se împart ministerele în viitorul guvern

Bode explică modul în care se împart ministerele în viitorul guvern

19 Noi 2021   •   20:48
Bode explică modul în care se împart ministerele în viitorul guvern
Sursa foto: Hepta

PNL ia primul ministru, astfel că PSD alege primul care dintre ministerele avizatoare le dorește: Finanțele sau Justiția. Unul dintre ministerele de forță - MAI și MApN - merge la PNL, celălalt la PSD, a explicat, vineri seara, Lucian Bode, ministru interimar al Internelor.

Lucian Bode a spus că dacă Nicolae Ciucă, propunerea PNL, va fi prim-ministru în noua coaliție de guvernare, PSD va alege primul minister avizator.

„Partidul care dă primul ministru și PNL a luat decizia că intră într-un guvern doar dacă dă primul ministru în persoana domnului Nicolae Ciucă, celălalt partid alege unul din cele două ministere avizatoare: Finanțe sau Justiție, respectiv, celălalt partid are Secretarul general cu rang de ministru. Dacă noi dăm primul ministru, evident că PSD va alege primul între Ministerul de Finanțe, respectiv Ministerul de Justiție. Vor alege unul din cele două ministere. (...) Sunt două ministere de forță: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale. Aici lucrurile sunt clare: un minister se va duce spre PSD, unul către PNL. După care vin ministerele de dezvoltare. Aici putem vorbi: nu există un grup de trei, de două, vorbim de Ministerul Dezvoltării, de Ministerul Transporturilor, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul mediului, Ministerul Agriculturii. Sunt ministere care dezvoltă România. E clar că PNL își dorește să obțină maxim din aceste negocieri. (...) Avem 1.200 de primari care așteaptă de la PNL să își poată implementa programele cu care au candidat. Este legitim să solicităm asta”, a spus Bode, la Antena 3.

Întrebat despre tensiunile legate de Ministerul Dezvoltării, pe care și-l dorește și UDMR, Bode a spus că la mijloc este vorba de o negociere și fiecare partid are de pierdut și de câștigat.

„PSD are cel mai mare număr de parlamentari. Pe matematică parlamentară ar spune că primul ministru îl dă PSD. Noi spunem că președintele României numește primul ministru, așadar primul ministru este propunerea noastră, a celor de la PNL. Atunci dacă PSD va solicita Finanțele, noi putem spune că raportat la vechea guvernare am pierdut Ministerul Finanțelor. PSD teoretic renunță la funcția de prim-ministru și atunci UDMR poate veni într-o negociere să spună noi vrem 3 ministere, fix aceleași 3 ministere? Eu cred că fiecare trebuie să analizeze ce câștigă și ce pierde și să își relaxeze pretențiile. Sigur, pot fi și splitate aceste ministere”, a mai spus Bode.

Bode a mai spus că după ce va finaliza negocierile și va avea prim-ministrul și cele opt posibile portofolii, PNL se va duce în BPN și, pe baza unui algoritm, pe bază de susținere politică, de numărul de voturi, de contribuția regiunii, vor fi desemnați miniștrii care vor reprezenta PNL în Guvernul Nicolae Ciucă.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: lucian bode