Uniunea Europeană se pregăteşte de discuţii dificile cu Boris Johnson, conştientă de faptul că premierul britanic este pregătit să retragă Regatul Unit din UE fără acord şi mizează pe teama de această ieşire pentru a diviza cele 27 de ţări membre, au explicat marţi numeroşi responsabili europeni, citaţi de France Presse.
"Mai bine să fii pregătit pentru un 'no deal', pentru că Boris Johnson este credibil cu această ameninţare", a avertizat un diplomat de rang înalt, după ce a fost informat despre discuţiile de săptămâna trecută între David Frost, consilier al lui Boris Johnson, şi înalţi oficiali ai UE.
"El va încerca să mizeze pe teama de un 'no deal' pentru a încerca să-i divizeze pe europeni. Pentru moment, unitatea Celor 27 rezistă, dar va trebui să vedem ce va urma", a subliniat acesta.
"Întrebarea este: cine va ceda primul? Pentru că Boris Johnson urmează o logică politică, ce constă în a se menţine la putere", a adăugat înaltul diplomat citat.
"Este evident că 'no deal' este o manevră tactică. Îmi pare rău, dar aceasta nu va merge", a reacţionat pe Twitter europarlamentara conservatoare poloneză Danuta Huebner, membră a grupului pentru Brexit în Parlamentul European.
Europenii aşteaptă să cunoască intenţiile noului premier britanic.
"Jean-Claude Juncker este disponibil dacă Boris Johnson doreşte să discute şi să-şi clarifice poziţia personal sau prin telefon", a asigurat marţi Annika Breidthardt, o purtătoare de cuvânt a preşedintelui Comisiei Europene.
Consilierul premierului britanic, David Frost, s-a întâlnit săptămâna trecută la Bruxelles cu colaboratori ai negociatorului UE, Michel Barnier, şi cu membri ai cabinetului Jean-Claude Juncker.
"El a venit să ceară abolirea 'backstop'-ului irlandez", această 'plasă de siguranţă' prevăzută în acordul de retragere încheiat în noiembrie 2018 între Theresa May şi Bruxelles, care prevede un 'teritoriu vamal unic' înglobând UE şi Regatul Unit, au relatat interlocutori ai AFP.
"Aceasta este precondiţia enunţată de Boris Johnson pentru orice discuţie şi nu este acceptabilă pentru Cei 27", a subliniat unul dintre ei.
"Nu vedem pentru ce Uniunea Europeană i-ar oferi lui Johnson ceea ce i-a refuzat Theresei May, pentru care avea o anume simpatie", a spus un diplomat european.
Una dintre opţiunile posibile, potrivit acestui diplomat, ar fi ca Londra să accepte ca Irlanda de Nord să devină graniţa cu restul Regatului Unit, dar ar trebui pentru aceasta să convingă DUP, aliatul nord-irlandez ai cărui cei zece parlamentari le permit conservatorilor să deţine încă majoritatea cu un vot în Camera Comunelor.
"Nu se va petrece nimic înaintea summitului G7 care se va desfăşura la sfârşitul lunii august la Biarritz, în Franţa", a pronosticat acesta. O reuniune pregătitoare ar putea fi organizată chiar înainte între Michel Barnier şi ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, dar nimic nu a fost convenit încă, a asigurat Comisia.
AGERPRES