x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică „Cadou” de ziua lui Băsescu. Ponta, dat jos de „revoluţia rock”

„Cadou” de ziua lui Băsescu. Ponta, dat jos de „revoluţia rock”

05 Noi 2015   •   08:58
„Cadou” de ziua lui Băsescu. Ponta, dat jos de „revoluţia rock”
Sursa foto: ionut cristache

Tragedia de la Colectiv a dinamitat scena politică. Premierul Ponta şi-a dat demisia în urma protestelor de amploare. Liviu Dragnea a anunţat căderea Guvernului înaintea lui Ponta, care l-a propus interimar pe ministrul Apărării, Mircea Duşa. „Trebuie să ascultăm glasul străzii”, s-a resemnat Gabriel Oprea.

Morţii de la Colectiv au fost picătura care a umplut paharul. Peste 25 de mii de oameni au mărşăluit pe străzile Bucureştiului până târziu în miez de noapte, cerând resetarea întregii clase politice. „Rezist la orice bătălie cu adversarii politici, niciodată însă nu mă bat cu oa-menii”, a explicat Victor Ponta, anunţând că şi-a depus man-datul. N-a fost totuşi un breaking-news, ştirea a dat-o în exclusivitate liderul suprem al PSD. „Am înţeles că unii dintre partenerii noştri nu doresc să-şi asume nicio responsabilitate. Primul-ministru a hotărât să-şi depună mandatul pentru că nu se mai poate continua aşa”, a anunţat, primul, Liviu Dragnea. „Am avut o discuţie şi am decis să ascultăm glasul străzii, să ascultăm raţiunea românilor”, a fost reacţia liderului UNPR, Gabriel Oprea. Surse politice susţin totuşi că decizia lui Victor Ponta ar fi venit „la recomandarea” expresă a lui Liviu Dragnea, care ar fi hotărât în urma unor discuţii cu liderii PSD ca actuala coaliţie să se desprindă

- Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a demisionat şi el, imediat după ce premierul Victor Ponta şi-a anunţat retragerea de la guvernare. „Sunt şi eu om”, s-a scuzat Piedone.

- Coincidenţa face ca demisia lui Ponta să vină chiar în ziua în care Traian Băsescu a împlinit 64 de ani. „A făcut ce trebuia. Aşa a fost destinul lui”, l-a ironizat fostul preşedinte.

×
Subiecte în articol: liviu dragnea