x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Călin Popescu Tăriceanu, despre Guvernul Orban: „Stiți că până în momentul de față Guvernul nu a reușit să facă achiziția măștilor promise pentru a fi distribuite de pe 1 iunie?”

Călin Popescu Tăriceanu, despre Guvernul Orban: „Stiți că până în momentul de față Guvernul nu a reușit să facă achiziția măștilor promise pentru a fi distribuite de pe 1 iunie?”

17 Iun 2020   •   18:55
Călin Popescu Tăriceanu, despre Guvernul Orban: „Stiți că până în momentul de față Guvernul nu a reușit să facă achiziția măștilor promise pentru a fi distribuite de pe 1 iunie?”
Sursa foto: DIANA OROS

Călin Popescu Tăriceanu face o radiografie dură a situației în care se află Guvernul Orban. Liderul ALDE consideră că actualul guvern nu reușeste să gestioneze situația medical-sanitară din România. 

„Senatul a votat propunerea legislativa de amnistie a amenzilor date in starea de urgenta. Aceasta propunere legislativa la care am fost initiator ii are coinitiatori pe domnii Marcel Ciolacu si Victor Ponta, si le multumesc tuturor colegilor mei de la Senat, indiferent de culoarea politica, pentru votul pe care l-au dat pentru ca aceasta initiativa legislativa sa fie aprobata. Saptamana viitoare va merge la Camera Deputatilor, camera decizionala.

In privinta starii de alerta, hotararea de guvern, as adauga cateva elemente care, pe noi cei din ALDE, ne fac sa nu votam aceasta stare de alerta. In primul rand, explicati-mi de ce este necesara starea de alerta pentru toata tara? Starea de alerta se poate decreta pentru o arie geografica bine definita la nivelul unor judete, la nivelul unui grup de judete, unor localitati mai mari sau mai mici. Atat timp cat in Romania raspandirea coronavirus e concentrata in cateva zone, necesitatea starii de alerta nu se justifica pentru intreaga tara. Sunt foarte ingrijorat de cei care sunt bolnavi de COVID, dar sunt foarte ingrijorat de cei care au boli grave si care in aceasta perioada nu au putut sa beneficieze de ingrijiri medicale adecvate si trebuie spitalele redeschise pentru cei care au afectiuni grave si necesita ingrijire medicala sustinuta. Sunt 170 de persoane azi in terapie intensiva care sunt bolnavi de COVID. Pentru 170 de bolnavi paralizam o tara intreaga?

Mai departe, am sa va spun ceva. Guvernul nu gestioneaza situatia medical-sanitara. L-am ascultat si pe dl Arafat, care a spus la un moment dat ca starea de alerta permite luarea unei decizii peste noapte. Pai, Guvernul nu e in stare sa ia decizii in avans cu 2 saptamani. Ei stiau foarte bine ca pe 15 iunie se termina starea de alerta si trebuiau sa vina cu o noua propunere de hotarare de guvern. Si in conditiile in care Guvernul Orban beneficiaza in Parlament de sprijinul a numai 20% din parlamentari, demersul logic era acela de a veni cu un proiect de hotarare de guvern pe care sa il discute cu liderii partidelor parlamentare, cu liderii celor doua camere, pentru ajunge la o solutie de compromis, avand in vedere ca avem viziuni diferite. Si sigur ca suntem deschisi si permeabili, dar la argumentele specialistilor si argumentele de bun simt.

Suntem pe 16 iunie. Stiti ca pana in momentul de fata Guvernul nu a reusit sa faca achizitia mastilor promise pentru a fi distribuite de pe 1 iunie? Prima licitatie a anulat-o, acum este, se pare, in desfasurare a doua licitatie. Cand vor ajunge mastile? Dupa ce se va termina epidemia de COVID.

In plan economic asteptam ca proiectul de hotarare de guvern sa vina cu propuneri articulate de redresarea activitatii economice si nu se intampla nimic. Nicio masura concreta pentru reluarea, pentru revenirea la normalitate. Mai uit in schimb in Grecia, tot turismul in Grecia e deschis. La noi restaurantele stau inchise in continuare si nu numai restaurantele. Pot sa ma leg de situatia discutata ieri, cea legata de gradinite si crese. De ce aceasta discriminare intre cele private si cele de stat? Sa stiti ca parintii sunt foarte doritori sa isi vada copiii mergand din nou la scoala si in spatiile de invatamant, pentru ca nu toti pot sa isi dedice timpul exclusiv cresterii sau educatiei copilului, au si obligatii profesionale.

Aceasta brambureala teribila, declaratiile dnei Anisie de la invatamant, declaratiile ministrului finantelor care nu are cea mai mica idee despre ce trebuie sa faca pentru repornirea economiei, pe mine ma ingrijoreaza si ma fac sa cred ca trebuie sa revenim cat mai rapid la starea de normalitate, in asa fel incat mediul economic sa fie lasat el singur sa porneasca activitatile, pentru ca din partea guvernului nu putem sa speram la niciun ajutor eficient.

Va mai dau un exemplu: intr-o discutie cu dl Ciolacu, la nivelul economistilor celor 3 partide ale noastre, am considerat ca ar fi util dublarea sumelor aferente programului Rabla, in asa fel incat sa stimulam industria interna de automobile, pentru ca in vest lucrurile nu stau atat de bine. Si sigur ca stimularea industriei romanesti are un efect favorabil de antrenare la nivelul intregii economii, ar putea sa duca la reprimirea tuturor angajatilor fabricilor producatoare, ma refer la cei de la Pitesti si Craiova. Astea sunt genul de masuri pe care le-as fi asteptat de la Guvern. Ce vedem? Un guvern paralizat, care nu e capabil sa vina in timp util cu propunerea de hotarare de guvern pentru prelungirea starii de alerta. Eu cred ca pana la urma, nu vreau sa dam o coloratura politica discutiei noastre, dar cred ca aceasta stare de alerta e o manevra pe care Guvernul Orban o incearca pentru a amana depunerea unei motiuni de cenzura. Am discutat si azi cu domnii Ciolacu si Ponta, suntem hotarati sa scriem o motiune de cenzura. Odata cu starea de alerta epuizata sigur ca acest lucru inseamna apropierea momentului la care motiunea va fi depusa si, cel mai probabil, Guvernul Orban va cadea. Si dl Orban incearca in acest fel, intr-o maniera as spune de-a dreptul penibila sa scape de acest moment.

Performanta dlui Orban in ceea ce inseamna gestiunea acestei stari exceptionale as spune catastrofala; apoi, sigur, se apropie momentul septembrie pentru majorarea pensiilor, stim care sunt intentiile domniei sale si ale presedintelui, de a nu face majorarea pensiilor si a indemnizatiilor pentru copii. Lucrurile acestea sunt suficiente pentru a sustine neconditionat o motiune de cenzura.

In ceea ce priveste politica de aliante, am avut pana acum cateva intalniri regionale cu organizatiile ALDE si am constatat puncte de vedere diferite. Sunt unele organizatii care doresc sa faca o alianta la nivel local, altele care vor sa mearga pe forte proprii. Le respectam aceasta atitudine, aceasta autonomie. Am discutat acest lucru si cu colegii Marcel Ciolacu si Victor Ponta. Sigur ca vor ramane cateva puncte fierbinti pe harta pentru ca miza politica este foarte mare, ca sa nu ne ascundem. Cum este spre exemplu Bucurestiul. Va trebui sa stam sa cantarim ceea ce facem in aceste puncte, in asa fel incat sa dam o sansa in plus candidatilor nostri”, a declarat presedintele ALDE in cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena 3.

×
Subiecte în articol: calin popescu tariceanu