x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică CDR ’96, ADA 2004 - Aceeasi Marie, cu alta palarie

CDR ’96, ADA 2004 - Aceeasi Marie, cu alta palarie

de Oana Stancu Zamfir    |    20 Noi 2006   •   00:00

Cartea lui Petre Roman, cuprinzand note din timpul guvernarii 1997-2000, trimite lesne la o comparatie cu guvernarea actuala. Vesnice conflicte in Coalitie, inepuizabila tema a securistilor, si atunci, ca si acum, un personaj cheie: Traian Basescu!

29 IANUARIE 1998. Ministrii PD s-au retras din Guvern in plina criza provocata de un interviu dat de Traian Basescu despre activitatea Guvernului si a premierului Ciorbea

Notele din timpul guvernarii 1997-2000, pe care Petre Roman le publica marti, in volumul "Intre dezordine si reforma", s-ar putea regasi in jurnalul acestuia si daca ar fi astazi la putere. Temele sunt aceleasi: PD in conflict cu premierul, invocarea alegerilor anticipate, vesnice tensiuni in Coalitie si un personaj-cheie: Traian Basescu.

Nasterea Guvernului Ciorbea. "De la bun inceput, cand am lansat numele lui Traian Basescu, CDR a fost categoric impotriva. Imi spuneau ca este un om conflictual, care ne poate face oricand figuri (...). Bineinteles ca Traian Basescu a stiut si este posibil ca problemele pe care le-a creat curand in Guvern sa fi avut radacini in povestea asta - e un om foarte orgolios. Desi in relatiile cu mine, timp de zece ani, a fost colaboratorul perfect, avea si o latura tenebroasa a caracterului, pe care atunci n-o vedeam."

DESFACEREA... 30 decembrie 1997. Interviul lui Traian Basescu pentru Evenimentul Zilei declanseaza "indubitabil criza majora a Guvernului". "Mi-aduc aminte scuza lui Basescu: «M-a luat gura pe dinainte, domnule presedinte»." 30 martie. Ciorbea demisioneaza, criza se termina cu acelasi Basescu optand pentru ramanerea la guvernare. Roman are acum si o alta explicatie: "Mi-aduc aminte insistentele voalate, cu zambetul pe buze, ale unor colegi din conducerea PD - Duvaz, Berceanu, Sassu, mai putin Basescu - care spuneau: «Domnule, vrem sa avem si noi mana libera la a realiza niste operatiuni, trebuie si noi sa traim, sa realizam si noi o avere, ceva»."

ANTICIPATE. Februarie ’98. "Am pierdut ocazii ale reformei - restructurare, aici e nodul gordian! Iar programul de guvernare a fost adesea ocolit." "In coalitie exista o neincredere reciproca." "Nu iesire din guvern, ci convingerea ca e nevoie de o noua formula de guvernare, stabila si capabila de reforma. Amenintare alegeri anticipate."

OPOZITIE. 9 iunie - intalnire cu PDSR. Roman spune ca e "un exercitiu democratic", Nastase ca PD isi cauta o alternativa, iar Viorel Salagean (ApR) pune punctul pe i: "PD arata pisica PNTCD".

PREMIERUL-PROBLEMA. "Am constatat ca problema e de fapt Ciorbea. Una discutam, altceva iese." 5 martie 1998. "Dl Ciorbea apare tot mai mult ca obstacol in calea unei reforme reale si puternice." "Guvernul Ciorbea si indeosebi primul-ministru ofera din nou o multime de vorbe, iar cosul de realizari e gol. Cosul de nerealizari e insa plin."

PRESEDINTELE-PROBLEMA. 14 februarie ’98. Roman il acuza pe Constantinescu ca se afla in spatele atacurilor la PD. "Cum sa intelegem intretinerea a tot felul de amenintari la adresa liderilor PD, utilizand aceleasi diversiuni si dosare masluite pe care le-a realizat (si) fosta putere? Unde se gaseste increderea reciproca, minima morala a raporturilor de colaborare in cadrul coalitiei?"

LISTA LUI SEVERIN. Intr-un interviu publicat in Azi, Severin declara ca "vreo doi, trei directori ai unor cotidiene de mare tiraj sunt agenti ai unor servicii straine, vreo doi sefi de partid celebri sunt si ei agenti straini bine finantati din afara, cativa «mari luptatori pentru drepturile omului» sunt fosti informatori ai Securitatii, iar cativa «mari combatanti anticoruptie» au facut mari matrapazlacuri si acum sunt santajati". "In Biroul Permanent, Duvaz a intrebat daca si noi avem vreo problema. Atunci Basescu a spus: Domnilor, eu am o problema. Pe cand lucram la Anvers, trebuia sa fac rapoarte la Securitate, in misiunea mea eram legat de structurile de Securitate. Ulterior, povestea s-a transformat in acuzatiile care i s-au adus."

BANCOREX. "Radu Vasile ma intreaba daca sa treaca PSAL 1 si PSAL 2 in responsabilitatea lui Traian Basescu. Basescu a fost de acord, cu o conditie: sa ii fie prezentat intregul dosar Bancorex. Il interesau foarte mult operatiunile legate de flota, derulate prin Bancorex. Constat astazi, in 2006, ca acest dosar, care este in continuare la Traian Basescu, nu a devenit un obiect de actiune, nici politica, nici macar administrativa, in sensul deslusirii situatiilor."

IESIREA "CANCER". Imbolnavirea lui Theodor Stolojan din 2004 a avut un corespondent si in 2000. "In plina desfasurare a campaniei, Traian Basescu ne spune ca este bolnav si suspectat de cancer la plamani. Am fost foarte impresionat. Dar nu era decat jocul la ofsaid pentru a nu se angaja in lupta. Avea deja alte planuri. Berceanu si Frunzaverde lucrau «intens» in ministerele lor. De ce nu pe terenul luptei electorale? S-a vazut de ce cand s-a declansat campania anti-Roman a lui Basescu, sustinut tocmai de Duvaz, Berceanu, Sassu, Frunzaverde."

DEZVALUIRE
"In plina desfasurare a campaniei, Traian Basescu ne spune ca este bolnav si suspectat de cancer la plamani. Am fost foarte impresionat. Dar nu era decat jocul la ofsaid pentru a nu se angaja in lupta"
Petre Roman
"Note din timpul guvernarii 1997-2000"

×
Subiecte în articol: basescu traian politic