x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cezar Preda: Opoziţia nu are niciun interes să trântească guvernul

Cezar Preda: Opoziţia nu are niciun interes să trântească guvernul

08 Apr 2011   •   14:10

Vicepreşedintele PDL, deputatul Cezar Preda, consideră că "USL nu va depune moţiune la angajarea răspunderii Guvernului pe Codul de dialog social", pentru că, în acest moment, "opoziţia nu are niciun interes să trântească guvernul".

"Este un joc pe sârmă ceea ce facem noi, presaţi de necesitatea unor decizii. Este un joc pe sârmă, politic, suntem în legalitate prin asumare, constituţional, însă, până la urmă, aşa cum spun politicienii, este un lucru urât, nu le place şi nu e bine, în general trebuie să alegi calea dezbaterilor parlamentare şi să nu ocoleşti Parlamentul", a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele PDL.

"De 20 de ani nu suntem în stare să luăm nişte decizii. A venit vremea să nu mai ocolim atâta şi să nu mai dezbatem steril câte trei-patru ani şi să nu iasă nicio lege şi atunci forţăm acest lucru prin asumarea răspunderii. (...) Opoziţia, dacă nu este mulţumită, trânteşte guvernul. Trântind guvernul nu mai iese asumarea şi atunci aceste lucruri se dezbat parlamentar, dar cred că ei nu au niciun interes să trântească guvernul pentru că le convine al naibii de mult că noi luăm toate măsurile dure, sperând că, prin acest lucru, populaţia ne va da un vot negativ", a concluzionat Preda.

×