Guvernul chinez va acorda Executivului de la Bucureşti fonduri nerambursabile de aproximativ 500.000 euro pentru derularea unor proiecte de colaborare în domeniul economic. Ajutorul face parte din nişte acorduri semnate astăzi la Palatul Victoria, de către reprezentanţii celor două Guverne.
Cele două părţi au semnat un protocol de cooperare în domeniul economic şi tehnic, acorduri bilaterale pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a sectorului agricol, precum şi un memorandum privind începerea negocierilor pentru deschiderea, în regim de reciprocitate, a unui institut cultural român la Beijing şi a unui centru cultural chinez la Bucureşti. Într-un discurs susţinut, luni, la Forumul Economic şi Comercial Româno-Chinez, premierul interimar Emil Boc a anunţat că România va încerca să identifice noi categorii de mărfuri care să fie exportate în China, pentru a reduce deficitul balanţei comerciale dintre cele două ţări printr-un volum mai mare de export românesc. China este cel mai important partener comercial al României din zona asiatică.
La sfârşitul anului trecut, volumul schimburilor comerciale dintre cele două ţări a totalizat 3,8 miliarde de dolari, iar la 31 august 2009 relaţiile comeriale bilaterale anuale s-au cifrat la 1,7 miliarde dolari. Balanţa comercială este defavorabilă României cu 1,34 miliarde dolari. Investiţiile realizate în România de cele 9.500 de firme cu capital chinez înregistrate au totalizat 330 milioane dolari, China plasându-se astfel pe locul 17 în ceea ce priveşte investiţiile. Vicepreşedintele chinez Xi Jinping a arătat că autorităţile de la Beijing vor sprijini companiile chineze să investească în continuare în România, în principal în industria metalurgică şi chimică, în sectorul auto şi aeronautic, în producţia de mobilă, precum şi în domeniul vinicol.
Potrivit acestuia, firmele chineze vor căuta în acelaşi timp noi oportunităţi de afaceri în domeniile aparaturii electro-casnice, turismului, cercetării, infrastructurii şi construcţiilor. Vicepreşedintele chinez Xi Jinping se află în România, într-un turneu diplomatic de două săptămâni în care vizitează cinci state membre ale Uniunii Europene, respectiv Belgia, Germania, Bulgaria, Ungaria şi România.
Citește pe Antena3.ro