x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: Valorile social-democrate pe care le reprezentăm au contribuit la dezvoltarea României

Ciolacu: Valorile social-democrate pe care le reprezentăm au contribuit la dezvoltarea României

31 Mar 2022   •   13:57
Ciolacu: Valorile social-democrate pe care le reprezentăm au contribuit la dezvoltarea României
Sursa foto: Lucian Alecu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia împlinirii a 129 de ani de la înfiinţarea primului partid social-democrat din România, că valorile reprezentate de formaţiunea pe care o conduce au contribuit la dezvoltarea ţării.

"Partidul Social Democrat şi PES activists România celebrează 129 de ani de la înfiinţarea primului partid social-democrat din România. Valorile social-democrate pe care le reprezentăm au contribuit la dezvoltarea României prin aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, dar şi prin proiecte comune cu familia PES", a scris Ciolacu, joi, pe Twitter.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de PSD, considerată Ziua Social Democraţiei româneşti, data de 31 martie marchează fondarea în 1893, de către un grup de intelectuali, a primului partid cu valori social-democrate ce ulterior a devenit Partidul Social Democrat din România, formaţiune ce a contribuit la realizarea Marii Uniri din 1918.

 

 

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu