x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîțu: PSD, unde sunt banii? Deficitul lunii iulie e 3,2 miliarde, anul trecut era de 100 de milioane

Cîțu: PSD, unde sunt banii? Deficitul lunii iulie e 3,2 miliarde, anul trecut era de 100 de milioane

09 Sep 2022   •   13:09
Cîțu: PSD, unde sunt banii? Deficitul lunii iulie e 3,2 miliarde, anul trecut era de 100 de milioane

Florin Cîțu susține că deficitul lunii iulie este de 3,2 miliarde de lei, față de iulie anul trecut când a fost de 100 de milioane și întreabă PSD unde sunt banii.

„PSD, unde sunt banii? Deficitul lunii iulie este de 3.2 miliarde lei. Anul trecut deficitul lunii iulie a fost de DOAR 100 milioane lei. Deficitul lunii iulie a explodat în condițiile în care rata inflației foarte mare a crescut veniturile la buget (nu a crescut gradul de colectare). În același timp gradul de execuție al investițiilor este la nivelul anului 2019, sub 2020 și 2021”, a scris vineri pe Facebook fostul premier.

Aceasta arată că, potrivit datelor INS, și investițiile nete în economie sunt mai mici în primul semestru din 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut.

El spune că banii s-au dus pe dobânzi, subvenții și bunuri și servicii.

„1. Pe dobânzi, în profiturile băncilor. PSD nu vrea să ia banii gratis din PNRR. Așa că plătește, pe înțelegere oare cu băncile?, dobânzi astronomice la împrumuturile pe care le face statul român. Deja a plătit aprope 19 miliarde lei pentru dobânzi în 2022. O sumă mult mai mare decât au costat dobânzile în tot anul 2021. Este o înțelegere între Marcel Ciolacu și sistemul bancar? 2. Subvenții. Cheltuielile cu subvențiile s-au dublat și au ajuns aproape de 8 miliarde lei. Și mai sunt 5 luni din 2022. 3. Bunuri și servicii. Nu, nu au scăzut. Din contră, sunt mai mari cu aproximativ 7 miliarde față de anul trecut”, a adăugat Cîțu.

În opinia acestuia, în aceste condiții, cu un deficit bugetar în creștere, urmează inflație și mai mare, dobânzi și mai mari și taxe mai multe și mai mari.

„La începutul anului avertizam că politicile socialiste ale PSD vor duce la inflație mare și dobânzi mari. Nu am estimat că vor apărea taxe noi pentru că din poziția de președinte al PNL știam că mă voi opune. Taxele și toate măsurile populiste au fost adoptate după ce am plecat”, mai spune fostul premier.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: florin citu