x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîțu: Sunt mândru că am studiat la ISU, o universitate de top 50 la nivel global

Cîțu: Sunt mândru că am studiat la ISU, o universitate de top 50 la nivel global

19 Aug 2021   •   11:26
Cîțu: Sunt mândru că am studiat la ISU, o universitate de top 50 la nivel global
Sursa foto: Foto Lucian Alecu

Premierul Florin Cîțu a dat explicații, joi, despre studiile sale universitare și spune că în SUA cei care au a completat cursul de master, se pot înscrie la cele doctorale fără să facă o disertație: „Informația este în CV, etapizat chiar, mai mult decât ar fi trebuit să pun”.

„Informația este în CV, etapizat chiar, mai mult decât ar fi trebuit să pun. Dar eu sunt foarte bucuros că, brusc, o investigație top notch a reușit să scoată încă un scandal care sigur ar fi apărut peste câteva săptămâni, cu diploma. Acum e clar, avem diploma, au scris cei de la universitate clar că este o diplomă acolo, deci nu este nicio problemă cu diploma”, afirmă Florin Cîțu.

Premierul spune că este mândru de universitatea unde a studiat.

„Eu sunt foarte mândru că se discută în România despre Iowa State University, o universitate de top 50 la nivel global. La Cluj, pe stradă, m-am întâlnit cu cineva care a spus că a terminat acceași universitate și acum mă tot gândeam că poate ar fi o oportunitate dacă mai sunt în România oameni care au terminat aceeași universitate să facem un alumni club, să mai vorbim să vedem cum a fost acolo”, a afirmat premierul.

Florin Cîțu a scris în CV-ul oficial că, între 1997-1999, a făcut un masterat la Universitatea de Stat din Iowa și apoi, până în 2002, a studiat la aceeași universitate un doctorat, însă „fără dizertație”.

„Restul informațiilor erau foarte simplu de citit pe pagina universității unde scrie foarte clar și foarte simplu. Cine a completat cursul de master, se poate înscrie la cele doctorale fără să facă o disertație”, a declarat premierul.

Libertatea scris miercuri că premierul Cîțu a mințit în CV-ul oficial de la Guvern cu privire la anul absolvirii masterului în SUA.

În replică, guvernul a transmis că premierul „a fost de bună-credinţă atunci când şi-a redactat CV-ul” și nu a dorit „niciun moment să inducă în eroare opinia publică cu privire la studiile sale”.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu