x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Coaliţia nu a semnat anexa secretă a protocolului

Coaliţia nu a semnat anexa secretă a protocolului

de Monica Iordache Apostol    |    Adriana Duţulescu    |    02 Mar 2011   •   19:04
Coaliţia nu a semnat anexa secretă a protocolului
Sursa foto: /Agerpres

154485-cristian-nistor-agerpres-5156504.jpgLiderii partidelor din Coaliţie au semnat ieri protocolul de colaborare până la alegerile din 2012, dar nu au semnat şI anexa secretă care trebuie să cuprindă termenele de realizare ale obiectivelor convenite prin protocol.

Surse guvernamentale susţin că PDL, UDMR, UNPR şI minorităţile nu reuşesc să cadă de acord asupra acestor termene şI nici asupra modificărilor concrete ale principalelor legi prevăzute de protocolul semnat.

Este vorba mai ales despre statutul minorităţilor, a cărui adoptare este impusă de către UDMR. Liderii maghiari au cerut ca acesta să fie publicat în Monitorul Oficial până la 1 iulie, dar partenerii de la PDL au mari dubii că vor reuşI să îşI convingă chiar şI propriii parlamentari să voteze o asemenea lege, extreme de controversată.

Legea dorită de UDMR prevede înfiinţarea mai multor instituţii ale minorităţilor naţionale care vor tăia şI vor spânzura în legătură cu drepturile comunităţilor reprezentate şI permite enclavizarea unei minorităţi. Prima instituţie este Consiliul Minorităţilor Naţionale, format din “organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în parlament”.

Înfiinţarea lui va fi reglementată de Guvern, prin hotărâre, instituţia fiind descrisă în lege drept “organ consultativ al Guvernului”. Legea nu prevede modul de formare al Consiliului Minorităţilor, dacă locurile vor fi distribuite conform ponderii în Parlament a organizaţiilor respective şI dacă deciziile vor fi luate prin vot, situaţie în care UDMR ar fi vioara întâi în acest organism întrucât este organizaţia constituită pe criterii etnice cu cea mai mare reprezentare parlamentară.

Legea prevede însă în mod clar că autorităţile publice nu pot lua nici o decizie privitoare la cetăţenii unei minorităţi fără consultarea reprezentanţilor minorităţii respective. Pe lângă acest CMN, Statutul minorităţilor mai prevede şI înfiinţarea unor Consilii Naţionale ale Autonomiei Culturale, specifice fiecărei minorităţi, un fel de parlamente locale, descrise ca “autorităţi administrative autonome, având personalitate juridică”. Consiliile Naţionale ale Autonomiei Culturale se constituie prin alegeri interne care se desfăşoară prin vot în cadrul minorităţii pe care o vor reprezenta. Practic, fiecare minoritate îşi va putea alege propriul Parlament, instituţia fiind una de drept public, alegerea şI funcţionarea ei fiind finaţată de la bugetul de stat.

Conform proiectului, în 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, la solicitarea unei minorităţi, Guvernul va trebui să stabilească data alegerilor pentru Consiliul Autonomiei Culturale şI cheltuielile necesare. Instituţia va lua decizii în legătură cu organizarea instituţiilor de învăţământ cu predare în limba respectivă, va “viza” numirea şI demiterea directorilor de şcoli şI instituţii culturale proprii minorităţii respective, dar va şI propune “numirea conducerii instituţiilor de învăţământ de stat, în care funcţionează subunităţi cu predare în limba maternă”. O altă problemă nerezolvată, menţionată în protocolul oficial al coaliţiei doar la modul general, este cea legată de modificarea legii electorale. În anexa care se negociază în continuare trebuie să fie prevăzut de asemenea un termen până la care legea să fie adoptată în Parlament, dar şI forma în care aceasta va fi modificată.

Principalele modificări vizează alegerea primarilor într-un singur tur, şI reducerea pragului electoral la 3% pentru alegerile locale. A treia problemă spinoasă pentru Guvernul Boc este revizuirea Constituţiei, astfel încât să fie desfiinţate judeţele şI să fie înfiinţate regiunile teritoriale, conform dorinţei UDMR. Revizuirea Constituţiei ar trebui să pună însă în practică şI planul lui Traian Băsescu, privitor la Parlamentul unicameral cu reducerea numărului de parlamentari. Nu toţI membrii Coaliţiei sunt însă de acord cu acest lucru. Liderul grupului minorităţilor, Varujan Pambuccian, a declarat ieri, după semnarea protocolului Coaliţiei, că şi-a lăsat "libertatea" să aleagă blocul pe care îl va susţine în privinţa reformei constituţionale, nefiind stipulat în protocol o susţinere pentru punctul de vedere al Coaliţiei.

×