x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cod Fiscal - Viciul intra in accize

Cod Fiscal - Viciul intra in accize

de Florina Zainescu    |    20 Apr 2006   •   00:00

Guvernul a decis ieri includerea taxei pe viciu in acciza, pentru simplificarea procedurilor legate de colectare, dar si pentru evitarea dublei taxari. In acest scop, Codul Fiscal a fost modificat prin Ordonanta de Urgenta. Totodata a fost aprobat si nivelul accizelor, care intra in vigoare la 1 iulie 2006. Accizele la tigari si alcool se vor majora de doua ori in interval de circa doua luni. Prima crestere va avea loc in cateva zile, imediat ce pachetul Legilor sanatatii, care prevede aplicarea taxei pe viciu, va fi publicat in Monitorul Oficial. Acciza la tigarete va fi de 15,53 de euro pentru 1.000 de bucati plus 30% din pretul maxim de vanzare cu amanuntul (o acciza medie de 32,13 euro/1.000 de tigarete), ceea ce va induce o scumpire cu circa 8.000 de lei vechi a pachetului de tigari. In cazul alcoolului, acciza va creste de la 465 de euro/hl de alcool pur cat e in prezent la 665 de euro/hl de alcool pur. De la 1 iulie, acciza la tutun va creste la 16,28 de euro/1.000 de bucati plus 29%, iar la alcool va ajunge la 750 de euro/hl de alcool pur. (Florina Zainescu)

×
Subiecte în articol: politic