x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisia Europeană salută decizia de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen

Comisia Europeană salută decizia de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen

de Redacția Jurnalul    |    31 Dec 2023   •   08:20
Comisia Europeană salută decizia de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen

Comisia Europeană salută decizia luată sâmbătă în unanimitate de Consiliu, de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen, începând cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime în martie 2024, transmit reprezentanții instituției prin intermediul unui comunicat de presă.

Reprezentanții CE consideră că aderarea celor două țări va stimula călătoriile, comerțul și turismul și va consolida și mai mult piața internă.

„Decizia de astăzi marchează un moment istoric pentru Bulgaria și Romania. Este o zi de mare mândrie pentru cetățenii români și bulgari. Începând cu luna martie, vor putea să traverseze liber frontierele maritime și aeriene interne, fără a se supune controalelor la frontiere. Este un pas major înainte pentru cele două țări și pentru spațiul Schengen, în ansamblul său. Adresez felicitările mele Bulgariei și României: această mare realizare a fost posibilă grație eforturilor, angajamentului și perseverenței de care ați dat dovadă. Datorită dumneavoastră, spațiul Schengen va deveni și mai puternic, în beneficiul tuturor cetățenilor europeni”, a declarat președintele CE, Ursula von der Leyen.

Discuțiile privind o altă decizie de a elimina controalele la frontierele terestre vor continua în cursul anului 2024, mai anunță CE. Un spațiu Schengen extins va conferi UE, ca Uniune, mai multă putere, atât pe plan intern, cât și pe scena internațională, a precizat CE.

(sursa: Mediafax)

×