x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu anunţă pe Facebook că suferă de o boală a sângelui

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu anunţă pe Facebook că suferă de o boală a sângelui

de Adriana Duţulescu    |    03 Feb 2011   •   16:33

Sebastian Lăzăroiu, cunoscut prin activitatea sa prolifică pe bloguri, prin reviste, pe la televiziuni, îşi petrece foarte mult timp şi pe FB, unde a anunţat că suferă de o boală a sângelui, hiperpotasemie.

Mărturisirea sa a venit ca urmare a insistenţei îngrijorate a unei fane care i-a scris: “Nu arătaţi bine deloc! Pentru toţi cei care vă iubesc, vorbiţi-ne câte ceva despre starea sănătăţii dumneavoastră, deloc bună în ultima vreme!”. Hiperpotasemia este o afecţiune generată de creşterea cantităţii de potasiu în sânge şi se manifestă prin slăbiciune musculară, pareze, paralizii musculare, în sens ascendent, de la membrele inferioare la trunchi şi membre superioare, parestezii la nivelul extremităţilor, greaţă, colici intestinale, diaree. Poate duce la  deces prin fibrilaţie ventriculară, stop cardiac.

×