x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Constantin (ALDE): Mâine probabil voi depune contestaţia în instanţă; nu pot să fiu călcat în picioare

Constantin (ALDE): Mâine probabil voi depune contestaţia în instanţă; nu pot să fiu călcat în picioare

20 Mar 2017   •   21:57
Constantin (ALDE): Mâine probabil voi depune contestaţia în instanţă; nu pot să fiu călcat în picioare

Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, a anunţat că probabil marţi va depune contestaţia în instanţă privind decizia delegaţiei permanente a formaţiunii politice, de duminică.

El a susţinut că în cadrul ALDE există un "moment neplăcut".

"Miza este una foarte simplă, ea nu a plecat de la congres şi de la modalitatea în care se organizează congresul, ci a plecat la sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie pentru că au fost foarte mulţi colegi din teritoriu şi sunt în continuare foarte nemulţumiţi vizavi de modalitatea în care se iau decizii. Cu alte cuvinte nu au participat la decizie, chiar dacă există formal o comisie de fuziune aceasta s-a întrunit foarte rar şi deciziile au fost luate oarecum unilateral (...) în ALDE, care au în momentul în care suntem parteneri ai coaliţiei de guvernare repercursiuni în ceea ce priveşte coaliţia de guvernare, guvernarea şi asupra cetăţenilor. (...) Este o miză de putere, de control, o miză pe care probabil dl Tăriceanu o are de a deţine controlul total şi în cel mai scurt timp, miza mea dacă mă întrebaţi este aceea de onoare. (...) Pentru mine este mai onorabil să ies dintr-o colaborare în picioare, dar să ştiu că mi-am făcut datoria de onoare faţă de oamenii care m-au însoţit în această bătălie politică de-a lungul timpului. Aici cred că este miza, nu este o miză legată de funcţii, legată de Congres", a spus luni Constantin, la Digi 24.

Întrebat dacă ia în calcul o posibilă ieşire din coaliţie, el a negat.

Constantin a afirmat că Tăriceanu a practicat o "formă de şantaj în formă continuată".

"Nu am niciun fel de temere şi am spus-o în şedinţa pe care am părăsit-o atunci: nu este o şedinţă statutară, nu mă ţin de o funcţia de viceprim-ministru sau ministru, adică nu pot să fiu călcat în picioare doar pentru aceste funcţii, şi nu numai eu, este vorba de oamenii care au fost alături de mine în toată această perioadă. Mâine probabil, pentru că astăzi s-a fugit cu registre, nu am putut să înregistrăm la partid decât acum pe seară paşii procedurali, fiindcă noi vrem să respectăm statutul şi anume să sesizăm Comisia de etică şi după aceea în instanţă. Mâine cu orice risc, cu orice ameninţare pe care o face dl Tăriceanu nu vrem să facem altceva, nu cerem ca instanţa să constate o legalitate, ci să constate o ilegalitate care se încearcă prin organizarea în această formă. Nu am nici cea mai mică problemă să organizăm congresul partidului cât mai repede posibil şi am spus-o era o cursă cu un singur concurent, dar s-ar putea să iasă pe locul doi din această bătălie pentru că nu voiam să candidez, dar aş vrea să avem puţin respect faţă de oamenii noştri", a spus copreşedintele ALDE.

El a susţinut că "sistematic, de o perioadă de timp'', toţi oamenii care au ''contat'' şi care i-au fost ''aproape'' au fost ''îndepărtaţi".

"Dacă lucrurile vor fi remediate voi fi oricând dispus să pun umărul ca ALDE să meargă mai departe fără niciun fel de problemă şi să crească aşa cum este pe trend în momentul de faţă", a arătat Daniel Constantin.

Copreşedintele ALDE a precizat că a discutat cu liderul PSD Liviu Dragnea despre situaţia din ALDE. De asemenea, el a menţionat că l-a informat în legătură cu acest subiect şi pe premierul Sorin Grindeanu.

"Nu intenţionez să afectez cu ceva coaliţia de guvernare", a completat Constantin.

El a mai spus că are o relaţie personală cu fostul premier Victor Ponta.

"Nu avem o teorie a conspiraţiei pe care am construit-o împreună", a susţinut Daniel Constantin. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: daniel constantin