Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, la Realitatea TV, că nu se va face "mână forte" în PNL, cu ajutorul unei modificări a statutului. Liderul liberal a comentat astfel declaraţiile liberalului Relu Fenchiu, care a spus că actualul lider PNL trebuie să devină o mână de fier.
"Eu nu sunt mână forte şi nu vreau să devin mână forte şi indiferent cum s-ar face statutul, am glumit în bună măsură acum, nu o să mă fac mână forte prin statut. Nu agreez chestiunea asta. Dacă e vorba de mână forte a la domnul Blaga sau domnul Băsescu, nu mă interesează. Nu că nu ar fi şi acela un mod de organizare. Şi e un mod care chiar aduce succes de multe ori, cum s-a şi văzut", a spus preşedintele liberal, citat de Agerpres.
Crin Antonescu a mai spus că mai mulţi membri ai PNL, inclusiv el, sunt preocupaţi într-o măsură sau alta de adaptarea statutului partidului "la ceea ce ar însemna o reformare mai amplă" a formaţiunii: "Într-un partid trebuie să ai o autoritate, care nu este una de natură administrativă, nu am aşa ceva, nu mă interesează, nu sunt talentat pentru aşa ceva, ci înseamnă altceva. Şi pe aia o ai sau nu o ai".
Întrebat cum îşi evaluează activitatea, Antonescu a replicat că nu crede că în perioada aceasta ar fi trebuit să ia o altă decizie decât cele pe care le-a luat, adăugând că tot ceea ce s-a întâmplat după alegeri a confirmat estimările şi opţiunile sale. "Grijile mele sunt legate de ceea ce se întâmplă pe scena politică românească, unde chiar în condiţiile în care PNL va reuşi, şi eu sunt convins că va reuşi să reziste, să fie un partid de opoziţie eficient, sunt greu de văzut soluţii rapide, soluţii la îndemână pe parcursul anului 2010 pentru a ieşi din această fundătură"", a mai spus el, apreciind că actualul Guvern este "incompetent, răuvoitor şi dăunător pentru interesul naţional".
Crin Antonescu a afirmat că Relu Fenechiu a vorbit despre intenţia de a adresa o scrisoare democrat-liberalilor, pentru ca liberalii care cad victimă propagandei PD-L să fie lămuriţi de ce nu s-a dus PNL la guvernare: "A dorit să îi scrie şi să obţină o pronunţare clară de la domnul Boc despre ce condiţii ar fi dorit ei pentru ca noi să guvernăm împreună. Asta a fost tot, domnul Fenechiu (...) a fost unul dintre oamenii care s-a pronunţat foarte clar împotriva intrării la guvernare în condiţiile impuse de Traian Băsescu".
El a precizat că nu a cunoscut vreun liberal care să fi spus în dezbaterile din cadrul partidului că Guvernul Boc ar fi unul competent. Antonescu a adăugat că acei liberali care vor intrarea la guvernare se tem că în opoziţie PNL nu va rezista, "va fi prigonit" şi nu va avea alocări bugetare: "Dacă exista o dorinţă aşa de mare, de semnificativă, de a face praf acest partid şi de a ne transforma, aşa, într-un fel de partid al progresului şi a ne duce la guvernare, lucrul acesta s-ar fi întâmplat. Nu a trebuit să depun nişte eforturi, să îmi rup hainele de pe mine, să îmi conving colegii. Pur şi simplu am pus o temă în discuţie, au existat şi alte păreri, puţine..".
Citește pe Antena3.ro