x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu: PNL nu va face nicio numire într-un viitor Guvern Klaus Iohannis

Crin Antonescu: PNL nu va face nicio numire într-un viitor Guvern Klaus Iohannis

14 Oct 2009   •   00:00

Crin Antonescu a declarat că în cazul în care Klaus Iohannis va fi învestit premier, "PNL nu va face niciun fel de numire, nu va numi niciun membru, nu va propune niciun membru al PNL în acest Guvern".

"Dacă domnul Klaus Iohannis va fi desemnat de preşedinte cu mandatul de a constitui un Guvern şi după aceea va veni în Parlament pentru învestitură, PNL nu va face niciun fel de numire, nu va numi niciun membru, nu va propune niciun membru al PNL în acest Guvern", a spus Antonescu.

"Am vorbit de un Guvern tehnocrat, de tehnicieni, de specialişti, de un Guvern care să aibă libertatea de a se dedica problemelor foarte serioase economice, sociale, instituţionale ale României", a spus Antonescu.

Liderul PNL a spus că dacă Iohannis va primi mandatul, PNL va discuta despre "câteva măsuri esenţiale pentru bunul mers al ţării privitoare la abrogarea impozitului forfetar, alcătuirea de urgenţă a unui buget care să permită plata pensiilor şi salariilor pe anul următor, Funcţionarea instituţiilor şi aşa mai departe", a mai spus preşedintele PNL.
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic