Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că nu s-a pus problema niciodată ca ministrul Transporturilor Ramona Mănescu să fie schimbată din funcţie, pentru că nu au existat elemente în raportul Guvernului cu privire la accidentul aviatic din Munţii Apuseni pentru o astfel de discuţie.
'A existat un raport al Guvernului în legătură cu împrejurările nenorocirii din Munţii Apuseni care a stabilit nişte responsabilităţi. Eu am fost chiar mai aspru în evaluarea critică a prestaţiei miniştrilor decât a fost însuşi raportul primului ministru şi iată că, de exemplu, ministrul de Interne a demisionat. Nu am avut la momentul analizei noastre pe baza raportului făcut de Guvern, pe baza tuturor celorlalte elemente deja publice, pe baza discuţiei din CSAT - unde nici preşedintele ţării, maxim de sever cu Guvernul - nu s-a pus problema unei asemenea demisii', a spus Antonescu la Digi 24.
El a adăugat că Ramona Mănescu, de când ocupă funcţia de ministru al Transporturilor, a făcut ''câteva lucruri care dau speranţa PNL că va fi un ministru bun''.
'Ştiu speculaţiile care circulă în presă şi care o prezintă pe doamna Mănescu ca pe o persoană foarte apropiata politic de mine. Şi domnul Chiţoiu era îngrozitor de apropiat de mine şi mulţi alţii. Ramona Mănescu e un om care şi-a început cariera politică mult înainte ca eu să fiu preşedinte al partidului, a fost un europarlamentar de succes', a punctat liderul PNL.