x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Croitoru, tehnocratul lui Băsescu

Croitoru, tehnocratul lui Băsescu

de Adriana Duţulescu    |    14 Oct 2009   •   00:00
Croitoru, tehnocratul lui Băsescu



Un nou nume de technocrat, specialist în finanţe, a apărut pe lista favoriţilor lui Traian Băsescu pentru funcţia de premier. Este vorba despre Lucian Croitoru, consilier şi ginere al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, fost reprezentant al Romaniei la FMI şi recent candidat propus de PDL la funcţia de viceguvernator al băncii Naţionale, respins însă de votul Parlamentului.

După întalnirea extrem de tensionată care a avut loc luni seara la Cotroceni între Traian băsescu şi liderii PDL, învinşi la moţiunea de cenzură, democrat-liberalii au plecat cu coada între picioare de la Preşedinîţie, pentru că propunerea lor de prim-ministru, Emil Boc, a fost refuzată categoric de şeful statului.

Surse din conducerea PDL au declarat pentru Jurnalul Naţional că Traian Băsescu, foarte supărat pe democrat-liberali pentru că nu au fost în stare să gestioneze moţiunea de cenzură, le-ar fi cerut acestora să vină cu altăpropunere, de data asta "una serioasă".

Puşi în faţa nominalizării independentului Klaus Johannis de către noua majoritate parlamentară formată din PSD, PNL şi UDMR, Băsescu şi pedeliştii au nevoie să nominalizeze tot un premier independent politic şi technocrat,, pentru a-i putea forţa pe cei din Opoziţie să-l accepte. Însă, spun sursele citate, este foarte puţin probabil ca Băsescu să accepte varianta Johannis, pentru a anu le da satisfacţie liberalilor şi social-democraţilor.

Astfel, s-a ajuns la Cotroceni la numele lui Lucian Croitoru, specialist în finanţe. În această dimineaţă, la şedinţa liderilor PDL la care a participat şi Emil Boc, a fost luat în discuţie numele lui Croitoru ca variantă de prim-ministru, propus de PDL şi acceptat de Traian Băsescu, sau propus de Băsescu şi sprijinit de PDL.

×
Subiecte în articol: politic