Plimbarea familiei Băsescu la Predeal nu s-a făcut cu snowmobile din dotarea SPP. Serviciul le-a asigurat doar protecţia, utilizând în acest scop snowmobilul propriu, din dotare.
Surse de încredere spun că unul dintre snowmobilele cu care s-au plimbat Traian şi Maria Băsescu la Predeal ar aparţine familiei prezidenţiale.
La 28 decembrie, înainte de Revelion, preşedintele Băsescu şi soţia sa, Maria, s-au aflat la Predeal. "Am venit să iau aer în plămâni şi să-mi oxigenez creierii cu aer de munte", s-a destăinuit şeful statului ziariştilor prezenţi la datorie, menţionând că vine la munte ori de câte ori poate. Astfel că timp de două ore cuplul prezidenţial s-a dat cu snowmobilul pe drumurile forestiere din zonă. Dar nu împreună, ci separat. Numai că Serviciul are, potrivit declaraţiilor oficiale, un singur snowmobil. "Serviciul de Protecţie şi Pază are în dotare, pentru dispozitivul propriu, un minimobil de transport pe zăpadă POLARIS FST IQ TOURING. Acesta a fost achiziţionat în decembrie 2006 prin procedura publică deschisă, la preţul unitar cu TVA de 46.115 lei (n.r. – aproximativ 11.000 de euro), informează Biroul de Presă al SPP într-un răspuns adresat redacţiei noastre. Potrivit Legii nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea SPP, Serviciul de Protecţie şi Pază este specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români şi a familiilor acestora, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora, potrivit hotărârilor CSAT.
CONTROL ANTITERO LA SNOWMOBIL
În acelaşi răspuns adresat Jurnalului Naţional, SPP a precizat că "în situaţia în care demnitarii folosesc astfel de mijloace de transport pe zăpadă, Serviciul de Protecţie şi Pază are obligaţia conform Legii de organizare şi funcţionare a SPP nr. 191/1998 să verifice din punct de vedere tehnic şi să efectueze controlul antiterorist al acestor mijloace de transport". Surse demne de încredere ne-au declarat însă că unul dintre snowmobilele cu care s-a plimbat cuplul prezidenţial ar aparţine familiei Băsescu.
În ultima declaraţie de avere a şefului statului datată 26 mai 2008 nu se regăsesc însă astfel de bunuri, formularul prevăzând doar declararea mijloacelor de transport supuse înmatriculării, potrivit legii.
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al SPP, Bogdan Onea, ne-a declarat că familia Băsescu nu a folosit snowmobilul SPP. Onea nu a confirmat, dar nici nu a infirmat posibilitatea ca unul dintre snowmobile să fi fost închiriat sau să aparţină familiei prezidenţiale, spunând că informaţia solicitată poate fi obţinută doar de la utilizatorii snowmobilelor.
Şi aceasta chiar dacă se presupune că la control SPP verifică şi documentele de provenienţă a snowmobilelor. De asemenea, el a mai spus că pe perioada plimbării cuplul prezidenţial a beneficiat de paza unui dispozitiv SPP care a folosit snowmobilul din dotare.
Citește pe Antena3.ro