Preşedintele PC, vicepremierul Daniel Constantin, le-a îndemnat pe femeile social-democrate să-l convingă pe liderul PSD, premierul Victor Ponta, să candideze la Preşedinţia României.
'Vă doresc să-l convingeţi dumneavoastră pe Victor Ponta să candideze la preşedinţie', a spus Daniel Constantin sâmbătă la reuniunea Organizaţiei Femeilor Social-Democrate desfăşurată la Sala Palatului.
Constantin a mai spus că alianţa electorală PSD-UNPR-PC s-a format 'dintr-o naturaleţe' şi că cel mai important test al acestei construcţii politice va fi cel al alegerilor europarlamentare din 25 mai, relatează Agerpres. Liderul PC a subliniat rolul femeii în politică argumentând prin existenţa a cinci femei din 15 candidaţi pe lista pentru europarlamentare a alianţei PSD-UNPR-PC.
De asemenea, europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte al PSD, şi-a exprimat încrederea în câştigarea alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale. 'Am încredere că vom câştiga atât alegerile europarlamentare, cât şi prezidenţiale', a spus Corina Creţu.