x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Constantin: Cea mai importantă victorie din viaţa României de după '89

Daniel Constantin: Cea mai importantă victorie din viaţa României de după '89

09 Dec 2012   •   23:13
Daniel Constantin: Cea mai importantă victorie din viaţa României de după '89
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator, a considerat că victoria USL în alegeri reprezintă un moment important în viaţa politică a României de după 1989.

"Este poate cea mai importantă seară din viaţa USL şi cred că cea mai importantă zi din viaţa României de după 1989. Proiectul politic numit USL şi-a îndeplinit astăzi obiectivul. USL a repurtat astăzi o victorie categorică, după o luptă care a început tot pe vreme grea, la începutul anului - Piaţa Universităţii, şi se încheie în această seară pe o vreme extrem de dificilă în toată ţara", a subliniat preşedintele PC.

Acesta a subliniat că gândul liderilor USL pleacă către toţi cei care au înfruntat duminică vremea nefavorabilă şi au venit într-un procent mai mare la vot decât în anul 2008 pentru a se lupta cu regimul Traian Băsescu.

×
Subiecte în articol: alegeri 2012 daniel constantin