x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Discuţie între miniştrii Meleşcanu şi Szijjarto despre cimitirul din Valea Uzului

Discuţie între miniştrii Meleşcanu şi Szijjarto despre cimitirul din Valea Uzului

06 Iun 2019   •   19:30
Discuţie între miniştrii Meleşcanu şi Szijjarto despre cimitirul din Valea Uzului

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto s-a întâlnit cu omologul său român Teodor Meleşcanu, căruia i-a ''cerut insistent'' ca România ''să nu tolereze provocări'' şi să ''facă totul pentru a evita orice încălcare a legii'' în ceea ce priveşte cimitirul militar din Valea Uzului, a anunţat joi secretarul de stat din MAE ungar, Tamas Menczer, citat de agenţia MTI.

Acesta a menţionat într-o declaraţie că, în timp ce România rămâne un partener important al Ungariei datorită minorităţii maghiare şi comerţului bilateral, guvernul de la Budapesta îşi menţine poziţia de a se opune realizării unor lucrări în cimitirul din Valea Uzului, estimând că prin aceste lucrări se încalcă legislaţia românească.

''Fiecare are dreptul să-şi omagieze eroii, dar aceasta nu se poate face în mod ilegal sau împotriva onoarei altora'', a mai indicat Tamas Menczer.

Cimitirul de la Valea Uzului se află în centrul unei dispute între autorităţile din comuna Sânmartin judeţul Harghita şi liderii UDMR, pe de o parte, şi autorităţile din Dărmăneşti judeţul Bacău, pe de altă parte.

Acest cimitir al eroilor, cel mai mare din judeţul Harghita, adăposteşte rămăşiţele pământeşti a peste 1.300 de militari decedaţi în Primul şi al Doilea Război Mondial, din mai multe ţări.

Autorităţile locale din oraşul Dărmăneşti, judeţul Bacău, au decis să ridice în incintă mai multe cruci în memoria soldaţilor români căzuţi în Primul şi al Doilea Război Mondial şi un monument pentru eroii care şi-au dat viaţa acolo, indiferent de naţionalitate, dar autorităţile din Sânmartin şi liderii UDMR susţin că demersul este ilegal, întrucât cimitirul se află în domeniul public al comunei harghitene iar crucile ar fi amplasate pe locul unor potenţiale morminte nedescoperite ale soldaţilor maghiari.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: melescanu Peter Szijjarto valea uzului