x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dispută Geoană-Năstase, pe tema excluderii din partid a lui Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Mădălin Voicu

Dispută Geoană-Năstase, pe tema excluderii din partid a lui Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Mădălin Voicu

25 Ian 2010   •   00:00

Mircea Geoană şi Adrian Năstase au avut, luni, în Biroul Permanent Naţional, o dispută legată de solicitarea excluderii din partid a lui Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Mădălin Voicu, potrivit Mediafax.

Surse din PSD au declarat că Mircea Geoană a ridicat, în Biroul Permanent Naţional, problema excluderii din partid a lui Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Mădălin Voicu, în contextul în care cei trei fuseseră criticaţi de o parte a liderilor de organizaţii prezenţi la reuniunea informală de la Poiana Braşov.

Adrian Năstase, Marian Oprişan şi vicepreşedintele Tiberiu Marc s-au opus solicitării de excludere a lui Rus şi Dâncu, cei trei argumentând că decizia unei excluderi ar însemna deschiderea unui război în partid.

Năstase a invocat, potrivit surselor citate, statutul partidului, motivând că Rus şi Dâncu, nefiind membri nici ai BPN, nici ai CEXN, nu pot fi excluşi din partid decât de organizaţia PSD Cluj.

Aceleaşi surse au arătat că Geoană a ridicat apoi problema excluderii din partid a lui Mădălin Voicu, argumentând că acesta a fost exclus deja din PSD Giurgiu, iar contestaţia acestuia la Comisia de Arbitraj a fost înaintată Biroului Permanent, în vederea luării unei decizii.

"Comisia ne-a înaintat nouă dosarul de excludere şi contestaţia, spunând că noi, BPN, suntem în măsură să luăm o decizie. Aş vrea să supunem la vot dacă îl excludem sau nu pe Mădălin Voicu", a continuat Geoană.

Solicitarea lui a fost respinsă de Năstase, care a invocat, de asemenea, statutul partidului, afirmând că BPN nu are atribuţii în excluderea lui Mădălin Voicu, în condiţiile în care acesta este şi membru al Consiliului Naţional.

Năstase a arătat, au mai spus sursele citate, că Voicu poate fi exclus doar de Consiliul Naţional, o decizie în acest sens luată de Biroul Permanent fiind o încălcare a statutului. În urma argumentelor lui Năstase, propunerea lui Geoană de excludere a lui Voicu nu a mai fost supusă la vot în Biroul Permanent Naţional.

Surse din PSD au mai spus că Năstase şi Geoană au mai schimbat câteva replici şi în legătură cu dezbaterea pe teme ideologice organizată de Institutul "Ovidiu Şincai" şi reuniunea informală de la Poiana Braşov.

Năstase a acuzat, ca şi Iliescu, decizia unei părţi a liderilor de organizaţii de a se întâlni la Poiana Braşov, el acuzând direct faptul că nu a fost nici informat, nici invitat la reuniunea respectivă.

De asemenea, Năstase i-a reproşat lui Geoană că a preferat să organizeze şi să meargă la Poiana Braşov, fără a onora dezbaterea ISD.

Geoană a replicat că nici el nu a fost invitat la Poiana Braşov şi că nu a organizat întâlnirea, care nu a avut nimic ascuns şi a reproşat, la rându-i, faptul că ISD nu i-a trimis o invitaţie la dezbaterea organizată vineri la Bucureşti, au mai arătat sursele respective.

×
Subiecte în articol: politic