x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Doina Pârcălabu (PPUSL): „Majorați alocațiile copiilor!”

Doina Pârcălabu (PPUSL): „Majorați alocațiile copiilor!”

de Ion Alexandru    |    30 Iul 2020   •   08:19
Doina Pârcălabu (PPUSL): „Majorați alocațiile copiilor!”
Sursa foto: Dan Marinescu

Liderul Departamentului pentru Muncă și Protecție Socială al PPUSL, Doina Pârcălabu, somează Guvernul să mărească alocațiile copiilor, așa cum prevede legea, pentru că orice investiție în copiii acestei țări reprezintă o investiție în viitorul României. Aceasta subliniază că, așa cum au declarat membrii Cabinetului Orban, dacă alocațiile vor fi majorate chiar cu 15 la sută, creșterea înseamnă mai puțin de 10 euro pentru fiecare copil, în condițiile în care banii publici sunt risipiți în mod nejustificat.

„Dacă nu ai bani, ca Guvern, trebuie să faci rost. Pentru că alocația copiilor este o sumă de bani ce reprezintă o investiție în viitor. Banii pentru alocații sunt bani investiți în viitorul copiilor și, implicit, în viitorul României. Iată doar un exemplu: secretarul general de la Camera Deputaților are un spor de condiții vătămătoare cât alocația a zece copii. Care sunt acele condiții vătămătoare la Camera Deputaților? Ce ar putea să te vătăme astfel încât să se justifice acordarea unor astfel de sume?”, arată, într-un comunicat de presă, Doina Pârcălabu. Aceasta o întreabă pe Violeta Alexandru, ministrul Muncii, „dacă are determinarea să spună colegilor săi din guvern că nu poate să iasă public să anunțe că va majora alocația pentru copii cu mai puțin de 10 euro, invocând permanentul dialog cu cei ale căror drepturi le reprezintă și cunoașterea nevoilor reale ale acestora, așa cum ne spune la toate aparițiile publice? Sporul pentru condiții vătămătoare încasat lunar de toți salariații din sistemul bugetar, care nu fac altceva decât să stea la un birou, nu reprezintă o povară pentru bugetul public aflat în dificultate?”.

„Și dacă tot vorbim despre risipa banului public, nu cred că alocațiile copiilor ar fi marea problemă. Sunt multe alte cotloane ale aparatului de stat unde se risipesc bani încontinuu. Alocațiile copiilor trebuie majorate, conform legii, cu orice preț!”, a conchis Doina Pârcălabu.

×